În a doua jumătate a anului 2023, administrația orașului Bocșa a pregătit o serie de surprize pentru tinerii bocșeni dar și pentru seniorii acestei urbe, într-o încercare de a renaște din nou spiritul unui oraș cu o istorie industrială de secole în spate.
De la iubitorii folclorului bănățean, la cei ai muzicii pop-dance, club mix și cu siguranță rockerii din zona Banatului, cu toții vor avea parte de felia lor binemeritată, pregătită cu atenție de organizatorii zilelor orașului și ale celorlalte evenimente din calendar.

În seara de 14 iulie 2023, la Zilele Orașului Bocșa, brâul va fi pornit de unul din cei mai îndrăgiți artiști ai Banatului, Petrică Miulescu Irimică, secondat de o tânără solistă talentată, originară de pe Valea Almăjului, care promite mult în anii ce vor urma, almăjana Maria Bădescu.
Ruga bocșenilor va avea parte de un moment incendiar prin prezența galonatei artiste Andra, ale cărei hituri sunt cunoscute de toți românii, vorba unui poet de cartier, „de la cel cu țâța-n gură, pân la cel cu barba sură“, toți îi cântă refrenele Andrei. La platane se va așeza, cu aceeași ocazie DJ Victor Stan, un nume cunoscut al party club mix-ului din Banat.
Manifestările culturale dedicate Zilelor orașului Bocșa, vor continua în săptămâna următoare după hramul Sfântului Prooroc Ilie, cu prezența trupei Cactus Jack din Serbia pe data de 21 iulie iar în 22 iulie seara, pe scenă se vor dezlănțui Adi Igrișan și colegii lui de la Cargo, iar Bocșa va deveni pentru o zi locul de reuniune al rockerilor și bikerilor din Banat. Așadar, așa cum cântă Cargo, călare pe motoare și …via Bocșa!

La ruga de la Vasiova din 8 septembrie, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de alți artiști recunoscuți ai muzicii populare, capul de afiș fiind ținut de solistul vocal de pe Valea Cernei, Ghiță Călțun Brancu, secondat de una din cele mai talentate tinere din noul val, solista Denisa Țanigoi.
Ne-am fi oprit aici, dar pentru că-mi sunteți dragi, n-aș vrea să închei fără să vă dau un pont despre prezența unei alte artiste care va ridicaserios de tot temperatura în termometrele de afară, chiar dacă vorbim de evenimentul dedicat Târgului de Crăciun de la Bocșa, cel care arată tot mai bine, de la an la an. Este vorba de Alina Eremia, o solistă ale cărei hituri se ascultă pe toate radiourile, fiind nu doar posesoarea unei voci superbe, ci și a unei înfățișări care captează privirile auditoriului.

Desigur, oferta evenimentelor, în săptămânile și zilele amintite, mai conține și o serie de acțiuni culturale ale Bibliotecii Orășenești Tata Oancea și ale Casei de Cultură, pe care Reper 24 le va prezenta la momentul potrivit.
Așadar, prin programul artistic gândit și pregătit de administrația orașului și a echipei primarului Mirel Pascu, bocșenii au nenumărate motive, în a doua jumătate a lui 2023, de a ieși din casă și a petrece zile frumoase în compania unor artiști de top.
Sergiu TABAN


















Să ia notițe și primatul de la Oțelu Roșu, Luca Muiescu !