„Artiștii sunt sprijiniți doar atunci când se taie panglici, la expoziții”!

Conflict deschis între Lavinia Ungar, fiica regretatul artist plastic Nicolae Ungar și conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin. Motivul: lucrările de renovarea derulate la sediul CCIA, care pun în pericol a frescă de mari dimensiuni realizată pe unul dintre pereții interiori ai clădirii.

Este un moment nefast pentru arta plastică la Reșița”, a afirmat Lavinia Ungar în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentat pe larg situația. Conform acesteia, o altă lucrare realizată pe pereții CCIA de către Nicolae Vlădulescu ar fi fost deja distrusă de lucrările ce vizează transformarea spațiului de la parterul clădirii într-un loc de joacă pentru copii, iar lucrarea lui Nicolae Ungar a suferit o serie de „zgârieturi”. Imediat după aflarea situației, Lavinia Ungar, în calitate de moștenitor pe durată nelimitată a drepturilor morale de autor și a drepturilor patrimoniale de autor pe o perioadă de 70 de ani, a luat legătura cu reprezentanții Camerei, pentru a atrage atenția cu privire la existența unor opere de artă în perimetrul șantierului și la necesitatea protejării acestora.

Le-am propus, pe cheltuiala mea, să protejăm măcar ceea ce a rămas și să punem un paravan ca să fie protejată în așteptarea unor vremuri mai bune. Am primit o adresă prin care mi s-a comunicat să mut lucrarea în termen de zece zile. O frescă nu a fost mutată, după știința mea, în 10 zile, niciunde în Europa, nu numai în Reșița. Dacă descoperim teleportarea poate reușim. Am înțeles că nu va exista un dialog pentru salvarea operei de artă. Am apelat la ajutorul Uniunii Artiștilor Plastici din România, care a făcut o luare de poziție, exprimându-și îngrijorarea şi protestul cu privire la iminenta distrugere a frescei. De asemenea, am depus o solicitare în instanță de stopare a lucrărilor pentru a nu se produce viitoare deteriorări”, a explicat Lavinia Ungar.

Fiica lui Nicolae Ungar a atras atenția asupra faptului că tatăl său a fost unul dintre cei mai prolifici artiști plastici din Reșița și că de-a lungul vieții a donat numeroase lucrări unor instituții publice din județ.

Până acum nu mi-am propus niciodată să schimb ceva din ceea ce a lăsat el acolo unde a lăsat, dar astăzi văd că ar trebui probabil măcar să le acopăr cu cât mai multe documente pentru a nu se mai întâmpla situații de acest gen.

Artiștii sunt sprijiniți doar atunci când se taie panglici, la expoziții. Ei au nevoie de un sprijin permanent și de o asumare și din partea autorităților locale și poate și aducerea la cunoștința oamenilor despre existența acelor lucrări în anumite spații publice, înregistrarea lor în contabilități. Chiar discutam cu artiști din țară că și la ei oamenii se schimbă, sunt lucrări care există în anumite instituții, nu se mai știe ale cui sunt, de ce sunt acolo și se pot întâmpla astfel de lucruri”, a mai adăugat Lavinia Ungar.

Alexandru Buzzi: „Desenul nu este semnat de nimeni, este un perete desenat de un zugrav, care nu l-a vrut alb, cum sunt restul pereților din sediul nostru”

În urma situației expuse de Lavinia Ungar, Reper 24 a solicitat un punct de vedere de la conducerea Camerei de Comerț, pe care vi-l prezentăm în întregime:

Am căutat atât în arhiva Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin, cât și la departamentul financiar al instituției noastre un proces-verbal de predare-primire pentru acest desen, măcar un contract între Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin și artistul Nicolae Ungar și nu am găsit nimic. Pe de altă parte, desenul nu este semnat de nimeni, este un perete desenat de un zugrav, care nu l-a vrut alb, cum sunt restul pereților din sediul nostru.

Am primit o adresă pe e-mailul instituției din partea domnișoarei Ungar, cum că acest desen ar aparține defunctului ei tată, artistul Nicolae Ungar.

În această perioadă se desfășoară lucrări de renovare a parterului instituției, drept pentru care am luat drept adevărată această presupunere (nu există nicio semnătură sau înscris care să dovedească acest lucru) și am rugat-o să întreprindă măsurile necesare în vederea ridicării de către dânsa a lucrării (pentru a nu fi deteriorată de lucrările de renovare). Mai mult, și în adresa noastră către Uniunea Artiștilor Plastici din România, noi ne-am exprimat îngrijorarea de a nu distruge această capodoperă, ba chiar le-am spus că spațiul unde este expusă la parterul instituției noastre nu este unul care să permită publicului interesat să admire această capodoperă, drept pentru care i-am solicitat să o ridice și să o expună într-un loc unde să poată fi admirată.

În altă ordine de idei, concubinul domnișoarei ne-a intentat 2 procese civile (pe care unul l-a pierdut, celălalt fiind în pronunțare) și ne-a făcut o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin (plângere clasată între timp). Eu consider că este doar o încercare de intimidare a instituției noastre de către cei doi. Totuși, noi am dat dovadă de bunăvoință și i-am permis domnișoarei să ridice acest desen, dacă dânsa consideră că este al artistului Nicolae Ungar.

Mai mult, domnișoara Lavinia Ungar nu are nicio calitate/drept de a cere socoteală Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin în legătură cu spațiile pe care aceasta le deține și cu contractele de închiriere”, transmite Alexandru Buzzi, președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin.

 

Karina TINCUL

Știrile zilei