La unul din Punctele de Trecere a Frontierei din vestul țării, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui autovehicul, alături de care călătorea ca pasager, soţia lui. Poliţiştii de frontieră au efectuat un control fizic al mijlocului de transport şi au descoperit, în interiorul portbagajului, ascunși sub mai multe pături, trei copii, cetățeni români.
În urma verificărilor derulate cu privire la persoanele în cauză, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni români, o familie formată din părinți și cei trei copii ai acestora, în vârstă de 6, 7 și 11 ani. Adulții au declarat că au procedat la această metodă deoarece doi copii aveau pașapoartele expirate, iar unul nu avea documente de călătorie și îşi doreau să ajungă în Germania.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror, sub aspectul săvârșirii infacțiunii de participație improprie la tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmează să fie luate măsurile legale ce se impun, a precizat Mihaela leș – purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Timiș.


Dan AGACHE