-0.5 C
Reșița
vineri, 07 februarie 25

Asfaltarea localității Liubcova a intrat în linie dreaptă

6 milioane de lei au fost obținuți printr-un proiect depus pe Anghel Saligny de administrația locală din Berzasca pentru asfaltarea unui drum de 3 km ce străbate localitatea Liubcova din Clisura Dunării.

După ce ieri a fost semnat contractul de lucrări cu constructorul care a câștigat licitația de execuție, săptămâna viitoare, edilul Petru Furdui va da ordinul de începere al lucrărilor.

„Conform graficelor de execuție termenul de finalizare al acestor lucrări este de un an, dar după semnarea ordinului se vor reeșalona aceste grafice, astfel încât întreaga lucrare să fie finalizată până la începutul toamnei.

Până la 1 martie constructorul va face organizarea de șantier, va aduce utilajele, iar după data de 1 martie vor începe efectiv lucrările de modernizare a acestui drum: se va decapa stratul de asfalt dar și stratul suport, după care se vor ridica capacele de la căminele de la rețeaua de canalizare. Se va așterne un nou strat suport, infrastructura drumului. Se va lucra din amonte, de la ultima casă din sat înspre aval, iar asfaltul se va turna în aceeași ordine, astfel încât utilajele grele să nu treacă peste drumul proaspăt asfaltat“, a precizat primarul Petru Furdui.

Acesta a explicat că întregul tronson este prevăzut cu rigole pentru apele pluviale pe ambele părți ale drumului și vor fi făcute și podețele pentru accesul locuitorilor în proprietăți.

„Este foarte probabil ca în perioada de implementare a acestui proiect vor fi intervenții și la branșamentele de apă și canalizare, acolo unde proprietarii nu au respectat adâncimea de 70 de cm, adâncimea de îngheț. Sunt unele branșamente care sunt făcute la doar 20 de cm de nivelul solului, astfel încât să beneficieze de o rețea stradală funcțională“, a adăugat primarul comunei Berzasca.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei