Așteptarea se apropie de final! Noul dispensar din Măureni, pregătit de recepție!

Peste doar câteva săptămâni, locuitorii comunei Măureni vor beneficia de un dispensar nou-nouț, ridicat de la zero de administrația locală. Clădirea, situată chiar lângă Primărie, are cinci cabinete, iar lucrările au fost finanțate cu bani de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL 2.

Proiectul nu s-a derulat cât de repede și-ar fi dorit primarul Brian Filimon, dar într-un final, momentul recepției se apropie cu pași repezi. Ceea ce nu înseamnă, însă, că munca administrației locale a ajuns la final. Urmează găsirea de finanțări pentru dotarea cabinetelor și bineînțeles identificarea de medici care să își desfășoare activitatea aici.

„Am tras destul de mult cu această execuție, însă cel mai important este că acum ne aflăm la finalul acesteia. Se pregătesc ultimele documente pentru a se face recepția. Este un dispensar frumos și modern și sperăm ca în scurt timp să fie și eficient pentru comunitatea noastră. Și aici mă refer că intru eu deja în misiune, acum la finalul execuției, și încep, așa cum am promis, să caut doctori specialiști, pe lângă dna doctor de familie, care va fi mutată aici. Ne dorim și să facem acest dispensar eficient și util pentru toți locuitorii din comunitatea noastră.

Am avut deja discuții cu vreo doi doctori care au fost în dispensar și care au rămas uimiți de proiectarea lui. Am avut o discuție telefonică și cu dl director de la Casa de Asigurări de Sănătate și urmează ca împreună cu unul dintre doctorii cu care am vorbit să mergem la o discuție ca să vedem exact pașii ce trebuie urmați.

Ne mai rămâne nouă partea de dotare, o parte care nu este tocmai ieftină, însă încerc să caut soluții în perioada următoare și pentru acest lucru, ca domnii doctori, fie că sunt din Timișoara, din Reșița sau din altă parte, să fie atrași să vină aici la noi în localitate. În primul rând, ne-am gândit să îl dotăm cu strictul necesar în cabinete, iar apoi, în timp, mi-aș dori să achiziționăm și un ecograf”, a precizat, pentru Reper 24, primarul Brian Filimon.

 

Karina TINCUL

Știrile zilei