Atelier gratuit la Reșița: Cum citim și înțelegem imaginile în era inteligenței artificiale

Cum ajunge o imagine să însemne altceva decât în clipa în care a fost realizată? Ce se întâmplă cu sensul unei fotografii atunci când este decupată, republicată sau scoasă din context?

Joi, 24 septembrie, de la ora 18:30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița găzduiește atelierul „Biografia unei imagini”, cel de-al doilea eveniment din cadrul programului public de alfabetizare vizuală „Cum citim imaginile”. Inițiat și susținut de artistul vizual și profesorul reșițean Flavian Savescu, proiectul își propune să le ofere participanților instrumente practice pentru navigarea într-un spațiu informațional dominat de imagini sintetice și inteligență artificială.

Participarea la eveniment este gratuită, iar accesul la exercițiile interactive se face direct de pe telefonul propriu (sau pe fișă de hârtie), fără a fi necesară crearea unui cont sau instalarea unor aplicații.

Atelierul pornește de la ideea că o fotografie nu își încheie existența în momentul în care a fost realizată. Pe măsură ce circulă, aceasta poate fi copiată, decupată, reinterpretată și plasată în noi contexte, ajungând uneori să transmită mesaje radical diferite de situația sa inițială. În cadrul evenimentului, publicul va urmări acest traseu și va observa direct cum se construiește și cum se modifică sensul unei imagini.

„Nu ne temem de imagini — învățăm să le citim. Într-o epocă în care orice poate fi fabricat, cel mai practic lucru pe care îl putem oferim unui public este o privire care se oprește o secundă înainte de a crede”, declară Flavian Savescu, inițiatorul programului.

Evenimentul este conceput ca o experiență interactivă, depărtându-se de formatul unei conferințe clasice. Programul a debutat pe 26 august cu primul atelier, intitulat „Real sau fals?”, în care participanții au fost provocați să deosebească fotografiile reale de cele generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Votul anonim a scos la iveală un detaliu surprinzător: 44% dintre răspunsurile greșite au fost date cu opțiunea „sigur”. Proiectul măsoară astfel nu doar rata de eroare a publicului, ci și nivelul de certitudine nefondată în fața imaginilor manipulate sau generate artificial.

Într-o cultură vizuală în care instrumentele de IA fac tot mai dificilă delimitarea dintre real și sintetic, alfabetizarea vizuală devine o abilitate esențială. Atelierul îi îndeamnă pe participanți să își pună întrebări cheie: Cine a făcut imaginea? Cu ce intenție? Ce vedem efectiv și ce doar presupunem? Ce lipsește din cadru și cum ne influențează textul alăturat?

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei