23.2 C
Reșița
sâmbătă, 15 martie 25

Atenție, șoferi! Radare e-SIGUR în Caraș-Severin! Conducătorii auto nu vor fi opriți în trafic

Conducătorii auto care calcă prea tare pedala de accelerație se pot trezi zilele acestea cu o amendă în cutia poștală. Polițiștii din Caraș-Severin acționează astăzi cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Caraș-Severin și pentru a preveni astfel, accidentele rutiere.

Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar montate pe trepiede mobile, care detectează în timp real vehiculele ce depășesc limita legală de viteză.

Unul dintre principalele avantaje ale acestui sistem este că nu necesită oprirea șoferilor în trafic. Proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus mașina în momentul constatării contravenției, ulterior primind procesul-verbal de constatare a contravenției direct la domiciliu”, explică Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă una dintre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere, iar scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate în teren de polițiști este de a preveni evenimentele rutiere și de a proteja participanții la trafic.

Pe de altă parte, polițiștii rutieri din Caraș-Severin desfășoară săptămâna aceasta și acțiunea SEATBELT, conform calendarului de activități al Organizației Europene a Polițiilor Rutiere – ROADPOL.

Acțiunea are drept scop conștientizarea conducătorilor auto și a ocupanților autovehiculelor cu privire la importanța folosirii centurii de siguranță și/sau a altor dispozitive de retenție omologate în cazul producerii accidentelor de circulație.

 

Karina TINCUL

3 COMENTARII

  1. Poate asa o sa puneti un comentariu in ziarul dvs. Sunteti mai rai ca Scînteia din Epoca de Aur. Au murit degeaba oamenii la Revolutie pentru libertate insa dvs nu va pasa -cenzurati orice comentariu. Unde este libertatea de exprimare?
    A. S.

    Un Om al ţării, pentru ea trăind,
    Din anii tineri – exemplar destin,
    Visând, luptînd cu sacră dăruire,
    Pentru al ţării viitor senin.
    Un Mare Fiu al patriei, slujind-o,
    Cu flacăra celei mai mari iubiri,
    Dîrz comunist şi patriot vestit,
    Cîrmaci al românescului destin.

    E Sergiu Taban , omul
    Al cărui gând e poartă spre sublim
    Prin El, ca într-o inimă cît ţara,
    Socialistul ritm, de măreții,
    Incandescent şi pur,
    Prin veac străbate,
    Spre gloria eternei Românii

  2. ”Proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus mașina în momentul constatării contravenției …”

    Adică proprietarii vor primi (încă) un document la domiciliul lor (cel probabil forțat), ca în vremurile când nu puteau circula și nici ieși din țară (ca iobagi legați de glie în lipsa încuviințării ciocoiului).
    Situație în care milițienii vor avea de lucru și la audierea proprietarului, și a deținătorului dar și a celui care a condus mașina în momentul constatării contravenției (fără constatarea identității contravenientului).
    Scopul scuză mijloacele (nemijlocite) 🙂

  3. Faceti in puii mei odata drumuri unde putem merge civilizat si apoi aveti pretentii de la soferi..
    Daca am merge perfect dupa lege , sa strabatem România din vest in est pe toata lungimea ei, ne trebuie cam 3 zile de mers regulamentar …
    Va doare in cot de accidente!
    Daca era asa ,aveam autostrazi de 35 ani incoace!!?
    Totul se rezuma la bani pt pensii speciale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei