AUR nu va vota noul viceprimar al municipiului Caransebeș! „Consilierii noștri vor ieși din sală”

Consilierii locali AUR nu vor participa la votul pentru alegerea unui nou viceprimar al municipiului Caransebeș. Conducerea județeană a partidului a anunțat că nu va susține niciun candidat propus de celelalte formațiuni politice.

Consilierii locali din Caransebeș se întrunesc astăzi în ședință, unul dintre punctele de pe ordinea de zi fiind alegerea unui nou viceprimar. Fotoliul de viceprimar a rămas vacant din toamna anului trecut, după demisia lui Marin Nedelcu (PSD).

Deputatul Samuel Miclău, președintele AUR Caraș-Severin, a anunțat că reprezentații AUR din Consiliul Local Caransebeș vor ieși din sală la momentul votului, adăugând că formațiunea politică nu are niciun fel de obligație sau alianță cu PSD sau PNL. Conform lui Miclău, reprezentanții AUR ar participa la vot doar în cazul în care viceprimarul ar fi dat de partidul din care fac parte.

„AUR Caransebeș răspunde doar în fața cetățenilor. Orice participare la alegerea unui viceprimar trebuie să aibă la bază transparența și respectul față de votul oamenilor. Suntem deschiși dialogului cu celelalte forțe politice, dar nu vom participa la înțelegeri ascunse sau negocieri făcute în spatele ușilor închise. Deciziile care privesc Caransebeșul trebuie asumate public”, susține Samuel Miclău.

Karina TINCUL

 

INFORMAȚII PRIVIND TRANSPARENȚA – https://reper24.ro/informatii-privind-transparenta-aur/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei