Bărbat agresiv, identificat ca figurând în registrul agresorilor sexuali, reținut de jandarmii cărășeni

În acest sfârșit de săptămână, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Caraș-Severin au asigurat măsurile de ordine publică la manifestările organizate în municipiul Reșița cu prilejul „Zilelor Centrului de Cultură și Artă Caraș-Severin”.

Pe durata acțiunilor, jandarmii au fost nevoiți să intervină în cazul unui bărbat aflat în stare avansată de ebrietate, care a tulburat ordinea și liniștea publică printr-un comportament agresiv.

Jandarmii au încercat să-l liniștească, însă, întrucât acesta a continuat să adopte o atitudine recalcitrantă și a refuzat să se legitimeze, s-a impus încătușarea și conducerea sa la sediul Poliției Municipiului Reșița, în vederea stabilirii identității”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Caraș-Severin, Marius Săndulescu.

Potrivit verificărilor efectuate în aplicația e-DAC, bărbatul figura în categoria „Agresori sexuali”. Mai mult, Poliția Municipiului Caransebeș a confirmat existența unei alerte de nivel 3 cu privire la acesta, fiind implicat în mai multe dosare penale.

Pentru tulburarea ordinii publice, persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.500 de lei, iar ulterior au fost întocmite documentele procedurale pentru predarea sa către Poliția Municipiului Caransebeș.

„Misiunea noastră este siguranța cetățenilor și buna desfășurare a evenimentelor publice”, a mai precizat Marius Săndulescu.

Evenimentele dedicate culturii și artei în Caraș-Severin s-au desfășurat în condiții de siguranță, datorită intervenției prompte a jandarmilor și colaborării cu structurile de poliție.

Lorena POENARU 

 

Știrile zilei