Un conflict izbucnit sâmbătă seara, 24 octombrie, în timpul Festivalului Fermierilor din comuna Obreja, a necesitat intervenția polițiștilor. Mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 59 de ani, s-ar fi agresat reciproc, folosind pumnii și obiecte contondente.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați prin apel la 112, în jurul orei 19:30, cu privire la izbucnirea unui conflict în zona în care se desfășura evenimentul public.
Din primele verificări, incidentul ar fi avut loc în jurul orei 19:20, pe platoul denumit „Esplanadă”, pe fondul unor neînțelegeri și al consumului de băuturi alcoolice. Conflictul verbal ar fi degenerat în violențe fizice, implicând și alte persoane care au intervenit.
Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului pentru aplanarea conflictului și prevenirea escaladării acestuia.
În urma incidentului, persoanele vătămate s-au prezentat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate, fără a necesita internarea.
Polițiștii le-au informat pe persoanele vătămate cu privire la posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu. Niciuna dintre acestea nu a solicitat emiterea unui astfel de ordin, însă au primit formularele necesare pentru a se adresa instanței.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru infracțiunile de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
Anchetatorii urmăresc să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul și să dispună măsurile legale care se impun, transmite IPJ Caraș-Severin.
Lorena POENARU




















