Bătălie mare pentru posturile scoase la concurs de IPJ Caraș-Severin

Concurență mare pentru cele 11 locuri de ajutor de șef de post scoase la concurs de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin. Nu mai puțin de 245 de persoane și-au depus dosarele pentru a participa la concurs. Angajarea se face prin încadrare directă, din sursă externă.

În perioada 11 – 19 octombrie, candidații ale căror dosare vor fi validate, vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice. La data de 23 octombrie, va fi desfășurată proba scrisă de tip test grilă.

„Înscrierea candidaților se va realiza pe toate posturile de ajutor şef de post din cadrul inspectoratului, urmând ca numirea candidaţilor declaraţi «admis» să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Informații complete cu privire la modalitatea de desfășurare a concursului se regăsesc, pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, în secțiunea carieră/posturi-scoase-la-concurs/Anunț încadrare directă din sursă externă 11 posturi vacante de ajutor șef post la I.P.J. Caras-Severin.

La nivel național, Poliția Română a anunțat scoaterea la concurs a 1.828 de posturi de agenți și ofițeri de poliție, precum și de personal contractual, prin încadrare directă.

 

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. Sperăm că așa se vor înteții controalele rutiere mai ales împotriva nesimțiților pe două și pe patru roți care zi de zi, 24 din 24de ore poluează fonic orașul și chiar încurcă circulația participanților la trafic cu exhibiționismul lor de nesimțiți fără cei 7 ani de acasă,asta în cazul în care vom avea într-un târziu, cadre calificate de nădejde în noua generație de polițiști.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei