Zeci de reșițeni au fost alături de Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte la cea de-a doua ediție a spectacolului caritabil de colinde „Binele în dar”, organizat în cadrul campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”.
Grupuri de colindători au fost prezente în spațiul special amenajat în incinta magazinului de bricolaj Dacus pentru a aduce vestea Nașterii Domnului în inima mulțimii de oameni care a fost prezentă la acest eveniment.
Spectacolul caritabil a reușit să aducă laolaltă oameni cu suflet care pe de-o parte s-au bucurat de de spectacolul de colinde la care au trudit tinerii voluntari ai asociației, și care, pe de altă parte, și-au dorit să sprijine acțiunea umanitară prin care se vor oferi ghetuțe călduroase, dulciuri și alte daruri unui număr cât mai mare de copii și tineri nevoiași din Reșița și din împrejurimi.
În zona evenimentului au fost amplasate urne, în care au fost donate de cei prezenți sume de bani, prin gestul lor de suflet făcând posibilă achiziționarea a cât mai multor perechi de ghetuțe pentru copiii și tinerii beneficiari ai campaniei.
„Suntem mulțumitori față de toți cei care au sprijinit această inițiativă și față de toți cei care au răspuns prezent invitației noastre la acest eveniment, și recunoscători pentru că am putut să fim parte din organizarea acestui eveniment minunat, care aduce la un loc oameni care vor să dăruiască binele!”, a declarat președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, Anita Radics.
Spectacolul umanitar de colinde „Binele în dar” a fost organizat de Episcopia Caransebeșului, prin Departamentul de Tineret și prin Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, cu sprijinul magazinului de bricolaj Dacus Reșița.
Lorena POENARU

















