„Împreună de Crăciun“ la Caransebeș!

Praznicul întrupării Domnului nostru Iisus Hristos aduce cu sine, în fiecare an, bucuria deplină a pogorârii slavei cerești pe Pământ. Cu acest prilej, credincioșii sunt chemați să pregătească sufletele pentru întâmpinarea Mântuitorului Hristos prin post, rugăciune, spovedanie, împărtășanie și… colind.

Cu acest scop, Episcopia Caransebeșului invită toți credincioșii la o serie de concerte prin care se pot pregăti, în armoniile colindelor, de nașterea Domnului Iisus Hristos, concerte ce se derulează până la Crăciun și se vor încheia în 24 Decembrie printr-un concert pe Muntele Mic.

Printre aceste spectacole menite să aducă veste și bucuria nașterii Mântuitorului se numără și cel adus din nou de Adrian Dumbravă pentru locuitorii municipiului Caransebeș.

În prezentarea unei creații corale, regretatul Mitropolit Nicolae nota: „Când vorbele rămân neputincioase numai cântecul poate exprima bucuria, tristețea și bucuria unui suflet”. Această credință este întărită de mărturia potrivit căreia „Dintotdeauna se știe că în Biserică, cea mai bine primită rugăciune este cea cântată, pentru că implică toate simțurile, în comuniunea omului cu Dumnezeu, atât la bucurie, cât și la întristare“. 

Spectacolul „Împreună de Crăciun” alături de Corala „Epifania” din Timișoara se va desfășura miercuri, 13 decembrie, la Casa de Cultură din Caransebeș, începând cu ora 18:00, iar intrarea este liberă.

Dan AGACHE

Știrile zilei