Beneficiile unui pahar de țuică sau de pălincă. Peste tot auzim comentarii despre bărbați (în general) de genul: iar „s-a pilit“, „a luat-o pe ulei“, „e în formă“, „e bine făcut“, „e muci“ ori „s-a îmbătat ca porcul“ și multe altele. Nimeni nu pricepe că dacă bem, e pentru sănătatea noastră!!!
Cercetările dovedesc că, în cantități moderate, țuica și pălinca de prune pot proteja inima și pot trata anumite probleme ale stomacului și bilei. În pălincă se găsesc 6 substanțe care hrănesc celulele roșii din organism. Pălinca de prune nefiartă reprezintă un remediu fără concurență când vine vorba de frecții. Pe timpuri, țăranii făceau frecții cu pălincă pentru tratarea răcelilor, reumatismului, pentru activarea circulației sanguine și pentru alungarea durerilor de cap. Ce Carmol, ce Diana, pălinca e remediul tuturor bolilor. Cu toate că dacă e să socotesc cât a ajuns o litră de pălincă… parcă nu-mi dă mâna să o „irosesc“ pe… frecții.
Un pahar de țuică ori de pălincă scade glicemia. Specialiștii o recomandă, cu moderație, pentru persoanele care suferă de diabet. Modul în care alcoolul afectează starea de sănătate a unui om depinde de cantitatea consumată. Dacă acesta este băut în doze mici, alcoolul poate acționa ca un stimulent pentru organism. Însă, în doze exagerate, acesta are efecte negative asupra corpului uman.
Cercetătorii americani au fost impresionați de proprietățile pe care le are țuica de prune românească. Biochimiștii americani au elaborat un studiu de cercetare, conform căruia o enzimă conținută în țuică ajută la tratarea problemelor digestive și a celor cardiace. De altfel, tradițional, consumul de țuică este recomandat, cu moderație, înainte de masă, pentru a ajuta digestia.
Țuica românească i-a impresionat pe cercetătorii americani care i-au analizat proprietățile. Un studiu elaborat în Statele Unite arată că dacă este consumată în cantități moderate, băutura are efecte benefice pentru sănătate. Consumul de țuică poate proteja inima și poate trata anumite probleme ale stomacului și ale bilei. De altfel, în tradiția românească, țuica este comparată cu un medicament, iar consumul moderat, cel mult 30 de ml pe zi, este recomandat pentru ameliorarea problemelor cu inima sau cele digestive. Se știe că țuica de prună este un produs spirtos de maxim 40 – 45 de grade și se produce din prunele de vară.
Astfel, conform cercetătorilor, anumite enzime conținute în băutura tradițională a românilor reduc depunerile de colesterol pe artere și au un rol în prevenirea aterosclerozei și a infarctului miocardic.
În primul rând, femeile nu trebuie să consume mai mult de o băutură alcoolică pe zi, iar bărbații două. Este important să nu bei alcool pe stomacul gol sau atunci când zahărul din sânge este scăzut. De asemenea, nu este recomandat să bei alcool atunci când iei masa.
Dacă vrei totuși să bei ceva este mai bine să alegi un vin de casă natural în locul unui pahar de țuică. Iar când dorești să consumi bere, este bine să alegi un tip de bere mai ușor. De obicei, berea neagră conține multe calorii și este mult mai puternică.
Țuica de prune trebuie consumată doar în cantități mici; 30 ml/zi la bărbat și 15 la femeie sunt suficiente pentru a-și face efectul. În cantități mari, consumul de țuica este nociv, ca în cazul oricărui alcool. După un efort fizic, în condiții de frig, se recomandă maxim 150 ml de țuică fiartă (de 30 grade), iar consumul acesteia este strict interzis după cină sau după o masă îmbelșugată, pentru a nu tulbura digestia.
Dan AGACHE


















”În primul rând, femeile nu trebuie să consume mai mult de o băutură alcoolică pe zi, iar bărbații două.”
–
Este recomandare pentru milițieni la etilotester?
Foarte corect.Bunicii din partea mamei erau obișnuiți cu țuică de prune o ceașcă la masa și bunica avea fruntea de la cazanul de țuică păstrată intr-o sticla de 750ml pentru a face iarna la nepoți frecție,fără Diana, care costa bani.Ficare dintre unchi avea vie și câțiva aveau prune câte 60-80 pomi,dar consumau multă țuică nu erau învățați sa consume regulat dar puțin.Bunicii au trăit peste 87 de ani iar noi nepoții,copiii lor au trăit mai puțin, au gustat comunismul în floare cu munci 7 zile din 7 și cu odihna putina.Oamenii ca să uite trăgeau câte o duscă de 250 ml și fumau mahorca carpati ,Mărășești,naționale,și chiar frunză de tutun…Deh,ce vremuri.Acum am ajuns la o vârstă de 70 de ani,dar nu mi-a lipsit vinul de tara și țuică făcută în curte.Atunci când beau un pahar,max doua ma simt bine în putere și chiar gândesc mult mai bine.Dar copiii mei fac nazuri la vinul de tara ,ei arunca cu banii pe la crame iar când beau și eu un pahar,doua trei zile ma chinuie durerea de cap.Cand bea cel natural a doua zi sunt fresh.
Altă treabă nu au cercetătorii americani ? Au rezolvat toate problemele în State ?…
Sau sunt americani de origine română ?