Poate că titlul induce în eroare… puțin. Nu e vorba de pâinea cea de zi cu zi, ci de hrană. Uniunea Europeană ne recomandă făină de greier, larve de gândaci și mai știu eu ce alte prostii le trec prin cap. Românii, tradiționaliști din fire, nu ar renunța la carnea de vacă (cu toate gazele cu efect de seră pe care le produce), la grăsunul din cocină (dacă scapă de pesta porcină africană) sau la găina din bătătură, amenințată și ea de … gripa aviară.
Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor și Laboratorul de Referință al UE, semnalează că la nivel european au fost raportate focare de gripă înalt patogenă la
păsările domestice și sălbatice în 21 de țări europene. Având în vedere cele prezentate,
precum și faptul că în această perioadă se desfășoară migrația de toamnă a populațiilor de păsări sălbatice, DSVSA a remis administrațiilor publice rugămintea de a informa populația cu privire la măsurile suplimentare de biosecuritate ce trebuie luate în fiecare gospodărie.
Între acestea, sunt: separarea, în cadrul gospodăriei, a rațelor și gâștelor de alte păsări
domestice; evitarea prin toate mijloacele a creșterii păsărilor domestice în aer liber; interzicerea adăpării păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice; evitarea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice.
De asemenea, directorul DSVSA Caraș-Severin, dr Pavel Borchescu, mai recomandă: prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare sau animale de companie; prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă, și păsările domestice și alte păsări, în special rațele și gâștele.
Astfel, va trebui limitat pe cât posibil accesul tuturor păsărilor domestice la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală.
Dan AGACHE
Astfel, va trebui limitat pe cât posibil accesul tuturor păsărilor domestice la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri …
–
Cu derogare (implicită) pentru ”păsările sălbatice” și simpatizanții acestora.