„Bocșa nu a pierdut banii europeni”! Primarul Pascu anunță reluarea lucrărilor la Casa de Cultură, cinematograf și parc!

La Bocșa se pregătește terenul pentru deschiderea sau mai bine zic redeschiderea a trei șantiere. Proiectul ce prevede modernizarea Casei de Cultură, a fostului cinematograf și a parcului din fața Primăriei revine în forță, după ce administrația locală a depășit blocajul cauzat de insolvența fostului constructor. O firmă din Timișoara preia lucrările ce au mai rămas de executat, administrația locală reușind astfel să salveze investiția derulată pe fonduri europene.

Mirel Patriciu Pascu, primarul orașului Bocșa, a anunțat deblocarea unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură culturală și socială din localitate. După o perioadă de incertitudine cauzată de problemele juridice ale fostului executant, contractul pentru finalizarea lucrărilor a fost semnat cu un nou partener.

Joi am reușit să semnăm contractul pe fonduri europene cu o altă firmă pentru Casa de Cultură a orașului Bocșa, fostul cinematograf al orașului Bocșa și parcul din fața Primăriei.

Sigur că bocșenii se întreabă și își doresc o explicație, având în vedere că lucrările au fost oprite de atâta timp. Ele s-au oprit din cauza faptului că Termoconstruct, firma care a câștigat inițial licitația, în urmă cu doi ani, a intrat în insolvență, iar noi nu puteam să facem altceva decât să parcurgem procedurile legale. Am reziliat contractul, am făcut o expertiză la lucrările efectuate și a restului de execuție, iar acest rest de execuție l-am scos la licitație. Iar acum am semnat contractul cu o firmă din Timișoara care se va prezenta aici începând de săptămâna viitoare pentru organizarea de șantier și pentru a porni lucrările în forță.

Deci Bocșa nu a pierdut milioanele de euro de la Uniunea Europeană. Cu toate că era riscul de a se pierde”, a precizat pentru Reper 24, primarul Mirel Patriciu Pascu.

În ceea ce privește stadiul de execuție al lucrărilor, edilul a explicat că zona care necesită cea mai mare atenție în perioada următoare este parcul din fața Primăriei, unde s-au realizat doar 5% din lucrări. La Casa de Cultură, lucrările sunt finalizate în proporție de 55%, iar la fostul cinematograf în proporție de 75%.

Peste 10,5 milioane de lei (fără TVA), bani europeni, vor fi investiți în finalizarea celor trei obiective: casa de cultură – 5.832.887 de lei, fostul cinematograf – 1.898.850 de lei, parc – 2.886.724 de lei.

 

Karina TINCUL

Știrile zilei