3 C
Reșița
joi, 05 decembrie 24

Buchinul se pregătește de sărbătoare

La Buchin se va desfășura la începutul lunii august, prima ediție a Festivalului muzical „Cooperare transnațională pentru incluziune socială, demografie și migrație”.

Evenimentul își propune să aducă la un loc muzica folclorică, dar și producătorii locali din zona Caraşului. În cele două zile, respectiv 9 și 10 august, de la ora 20:00, vor urca pe scena în aer liber, ce va fi amplasată lângă terenul de fotbal din localitate, Adriana Antoni, Petrică Miulescu Irimică, Dana Gruescu, Stana Izbaşa, Maria Hurduzeu, Toni Bagiu și Formaţia Titel Brestovicean. În plus, va fi prezentată și o expoziție de costume populare ce va întregi atmosfera de sărbătoare.

Spectacolul este parte a unui proiect  intitulat „Cooperare transnațională între GAL Banatul de Nord, GAL Țara Gugulanilor și GDR Adelquivir” și este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

Sperăm să vină un public cât mai numeros la spectacolul nostru, atât din comună, cât și din tot județul, să se bucure de muzica bănățeană, dar și de produsele ce vor fi prezentate”, ne-a spus unul dintre organizatori și totodată prezentatoarea evenimentului, Maria Hurduzeu.

Daniela TUDOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei