Datele alegerilor prezidențiale și parlamentare au fost stabilite pentru finalul acestui an. Românii urmează să voteze noul președinte al țării, ales pentru un mandat de cinci ani. Pentru alegerile prezidențiale, primul tur ar avea loc pe 24 noiembrie, în timp ce al doilea tur este programat pe 8 decembrie. Va fi primul scrutin prezidențial organizat în același an cu alegerile locale și parlamentare, din 2004 până în prezent.
Alegerile parlamentare sunt programate să aibă loc pe 1 decembrie, atunci când este sărbătorită și Ziua Națională a României. La alegerile parlamentare, cetățenii români cu drept de vot își aleg reprezentanții în Parlamentul României.
Evident, pe noi, aici în bătătură ne interesează cine ne va reprezenta la București, cine va ridica problemele stringente ale Carașului, ale zonelor urbane dar și rurale, proiectele care au nevoie de oameni vocali, implicați în problematica Banatul Monan și cine sunt cei care se vor prezenta la tribuna parlamentului în perioada pentru care va fi desemnată autoritatea legiuitoare a României, 2024 – 2028.
La bursa zvonurilor, lista candidaților PSD Caraș-Severin pentru Parlament plină de surprize! apar nume interesante!
În curtea PSD-ului „de la Caraș“ nimeni nu spune nimic, deși, pe listele de la Senat și Camera Deputaților zilnic sunt vehiculate, la colț de stradă, nume cu profunzime politică, cu pedigree social-democrat, primari sau politicieni apropiați conducerii asigurate de Silviu Hurduzeu. De altfel, cel mai rezervat în prezentarea nominalizaților pentru primele locuri de pe listele de la parlamentare este chiar președintele filialei PSD din Caraș-Severin.
Totuși, înțelegem că pe un loc eligibil pentru Parlamentul României pe lista, să spunem de la Camera Deputaților ar putea veni fostul premier și lider al PSD, Victor Ponta. Beneficiar al unui grup consecvent de simpatizanți cărășeni, prieten din perioada în care conducea TSD-ul cu Grindeanu și Hurduzeu, Ponta ar putea conduce lista de la Caraș.
Pe lângă numele fostului procuror și președinte PRO România (apropo, pe pro români cui i-ai lăsat nene Victore?) se mai aude și de posibilitatea ca pe lista de la „deputați“ se ne trezim cu o superbă doamnă pe numele ei da capo al fine Laura Cătălina Vicol Ciorbă, dar mai cunoscută publicului ca Laura Vicol. Despre Laura Vicol, în afară de apariția ei răvășitoare, mai putem spune, cum ar spune microbiștii, că știe joaca politică. Deși, de ultimă oră, se pare că de la Constanța și până la Caraș e distanță cam lungă iar doamna Vicol Ciorbă ne-ar fi lăsat pentru o filială mai apropiată de nevoile și locurile unde activează cu succes domnia sa.
Dar Luca, unde e Luca, la Senat sau la Cameră? Încă în biroul lui de la Oțelu Roșu.
Revenim în județ și aflăm că există o serie impresionantă de primari care și-au câștigat câte un nou mandat la alegerile din 9 iunie, unii la a II-a sau chiar la a III-a înscăunare și care, de această dată, ar încerca și ei puțin aerul rarefiat de la vârful politicii românești din capitală. Că deh, la București se dă ora exactă și e bine să fii acolo unde se ia decizia în prime time!
Va să zică, printre campionii rezultatelor obținute în 9 iunie se înscrie cu brio Luca Mălăiescu, secretar general PSD Caraș-Severin, primarul campion care la Oțelu Roșu a reușit să aducă mai multe mii de voturi social-democraților și viitorului președinte al Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu.
Însă, înțeleg că nici Luca nu e întru totul decis dacă merită să facă pasul spre Senat (?) sau să rămână stăpânul inelelor la el acasă, în capitala Văii Bistrei. Acum, când îl ai și pe Umbrărescu ca și investitor în oraș, devine din ce în ce mai interesant să vezi cum se va dezvolta orașul.
De la așteptata centură a Bocșei, direct în Parlament?
Tot pentru Parlament, dar pentru un loc eligibil ar miza un alt primar cu ștate vechi în administrație și cu rezultate mai mult decât notabile, pe numele lui Mirel Patriciu Pascu. Chiar dacă nu a făcut nicio declarație publică în acest sens și nici la cazanul de răchie nu a respirat nimic, nouă la redacție ne-au suspinat o mătușă și doi unchi despre ușile cu greutate la care bate Mirel prin capitală. Vorba creștinului, să fie primit!
Cine ar fi crezut că Stoicu lasă Nera și Minișul pentru Dâmbovița?
Tot din seria „Edilul nostru azi, parlamentarul nostru mâine!“, primarul Adrian Sergiu Stoicu este un alt posibil candidat la funcția de deputat din partea PSD Caraș-Severin.
Ceea ce știm este că prin implicarea lui Stoicu, la Bozovici comuna s-a modernizat și a trecut prin transformări notabile fie că vorbim de infrastructură rutieră, utilități, reabilitări în sfera învățământului, iar perspectivele sunt din cele mai bune pentru capitala Văii Almăjului. Deci nu ar fi nicio surpriză pentru nimeni nominalizarea lui Adi Stoicu.
La fel unul din primarii cu notorietate și cu o imagine a omului pus în slujba comunității este fără doar și poate Brian Filimon. Primarul „jucător“ rămâne unul din oamenii cu uși deschise pe toate palierele politice, fie că vorbim de județ sau de personaje din actualul executiv. De altfel, actualul primar de la Gătaia, Raul Cozarov, propus de către PNL Timiș pe un loc eligibil la Camera Deputaților i-ar putea deschide drumul unei candidaturi (cu șanse reale) ale aceluiași Filimon pentru fotoliul vacantat.
Revenind din nou la Caraș, un nume pe care s-ar putea să-l regăsim pe buletinul de vot și pe un loc eligibil al listei PSD este cel al lui Remus Rof, primarul de la Dognecea. Ne reamintim că Rof nu a avut contracandidat la alegerile din acest an, fiind cunoscut ca un tip hotărât, gospodar și vizionar în tot ceea ce înseamnă administrație locală. Rof este și un nume recunoscut în lumea antreprenoriatului cărășean, de numele companiei familiei sale fiind legate o serie de lucrări de execuție în județul Caraș-Severin.
La bursa zvonurilor mai este înaintat și numele politicianului care a câștigat alegerile la Moldova Nouă, senatorul Adrian Torma, o revenire așteptată a celor care l-au votat și în 2020. Doar că legământul pe care Torma l-a făcut cetățenilor, nu ar putea lăsa loc de interpretări în cazul lui, iar revenirea actualului senator la timona orașului de pe Clisura Dunării este imperios necesară.
Să nu o scoatem sub nicio formă din ecuație nici Gabriela Stuparu, fost judecător, liderul femeilor social-democrate, care a fost la un pas ( sau poate doi, trei) de a prinde un loc la parlamentare și în urmă cu 4 ani, fiind una din vocile social-democrației care s-a remarcat în ședințele de Consiliul Județean în mandatul 2020 – 2024.
Însă, în cele din urmă, nu știm cu adevărat care vor fi cu adevărat „norocoșii“ care vor prinde biletele pentru București, la cât de întortocheate au fost și sunt căile politicii care duc spre Parlamentul României? Vom vedea câți dintre cei nominalizați mai sus se vor regăsi pe locurile eligibile pentru alegerile parlamentare din 1 Decembrie 2024.
Foto din arhiva Reper24
Sergiu TABAN
Același PSD. Cum se spune: lupul își schimbă blana , dar naravul ba. Ar mai lipsi de pe liste NASTASE și MOROFLIOACA. Ar fi bine sa nu prindă niciunul loc. Doamne ajuta.