Administrația Națională de Meteorologie anunță că aproape întreaga țară se va afla până mâine dimineață sub cod galben sau portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.
ANM a emis în această dimineață o avertizare meteorologică cod galben și portocaliu ce vizează majoritatea județelor.
Avertizarea cod galben este în vigoare de la ora 12:00 până marți dimineață, la ora 03:00. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Avertizarea cod portocaliu intră în vigoare la ora 15:00 și este valabilă și ea până marți, la ora 03:00. „În Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Olteniei și în nord-vestul Munteniei vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 60…80 km/h), vijelii, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp”, se arată în atenționarea ANM.
Karina TINCUL