10.8 C
Reșița
duminică, 27 aprilie 25

Cei mai buni dintre cei buni! „Tradiții Cărășene”, la final

După toate etapele zonale care au avut loc la: Oravița, Caransebeș, Oțelu Roșu, Băile Herculane, Bozovici, Bocșa și Reșița, festivalul-concurs „Tradiții Cărășene” ajunge astăzi la Reșița, unde are loc faza finală. Sunt peste 600 de artiști-concurenți din tot județul, care vor urca în această după amiază, de la ora 15:00 pe scenă, în Sala Polivalentă din municipiu și dintre care se vor stabili câștigătorii, cei care mâine își vor etala măiestria într-un spectacol de excepție, în centrul Reșiței.

Pe lângă premianți, vor susține recitaluri și îndrăgiți interpreți consacrați, respectiv: Dumitru Teleagă, Gabi Zaharia, Ramona Vița, Adrian Stanca, Petrică Miulescu Irimică,  Dana Gruescu, Carmen Popovici Dumbravă, Adi Jurcă și Doriana Talpeș, care vor fi acompaniați de ansamblul „Virtuozii Semenicului”.

Se anunță așadar un spectacol de excepție la care sunteți așteptați în număr cât mai mare, pentru a vă bucura de folclorul bănățean autentic, păstrat din moși-strămoși.

Acest lucru nu ar fi fost posibil, însă, fără implicarea deplină a managerului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Dan Mirea, acesta dovedind încă o dată că dacă există pasiune și dorință, se poate orice.

Și nu e puțin lucru, având în vedere că la această a III-a ediție s-a înregistrat un număr record de participanți, care s-au întrecut în fazele zonale, demonstrându-și calitățile interpretative, vocale, instrumentale sau în dans popular.

Așadar, mâine, marți, 4 iunie, de la ora 18:00, în centrul civic al Reșiței sunteți invitați la Gala laureaților festivalului „Tradiții Cărășene”, un regal folcloric de cea mai înaltă ținută. Intrarea este liberă.

Daniela TUDOR

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei