Peste 150 de cadrele didactice din Caraș-Severin au participat zilele trecute la o serie de întâlniri organizate de Casa Corpului Didactic. Timp de câteva ore, profesorii s-au întors în bănci, fiind rândul lor să învețe sau să afle noutățile transmise de Ionuț Gârtoi, directorul instituției, și de echipa CCD.
Au avut loc întâlniri cu cadrele didactice din zonele Oravița, Caransebeș și Reșița, pe teme de interes general care privesc traseul profesional, reunite sub genericul „Rolul comisiei de mentorat în formarea și dezvoltarea carierei didactice”.
La Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița, Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița și la Colegiul Național „C. D. Loga” Caransebeș, metodiștii Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, prof. Viorica Galben, prof. Carina Sîrbu și prof. Adrian Lascu, au coordonat grupuri de lucru pe teme de actualitate referitoare la repere legislative și metodologice privind formarea continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
„În condițiile tranziției de la Legea Educației Nr. 1/2011 la Legea Învățământului Preuniversitar 198/2023, aceste întâlniri au avut un impact deosebit, reprezentanții CCD Caraș-Severin venind cu răspunsuri și soluții concrete și punctuale la problemele sesizate din teritoriu privind formarea cadrelor didactice.
În acest sens, directorul CCD, Ionuț Gârtoi și profesorii metodiști au adus lămuriri cu privire la acumularea, recunoașterea și echivalarea creditelor profesionale transferabile, precum și la modalitatea de calcul a numărului de credite transferabile, aspect prioritar al evoluției unui cadru didactic care profesează în sistemul de învățământ preuniversitar”, precizează reprezentanții CCD Caraș-Severin.

Karina TINCUL
















