Alertă în această dimineață pe strada Banaduc din municipiul Reșița, unde o casa a fost cuprinsă de flăcări. O persoană s-a intoxicat cu fum, fiind transportată la spital.
Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 70 mp, existând pericolul extinderii flăcărilor la două case învecinate.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei persoane de sex masculin, în vârstă de 68 de ani, care prezenta stare de rău în urma intoxicației cu fum, aceasta fiind ulterior transportată la spital. O altă persoană a fost evacuată în siguranță, fără a necesita îngrijiri medicale”, transmite Iulia Rusan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Reșița.
Din nefericire, locuința – compusă din trei încăperi – și bunurile din interior au fost distruse în totalitate. Pompierii au acționat timp de aproximativ două ore, reușind să împiedice extinderea flăcărilor ca casele învecinate.
În urma primelor cercetări, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.
Pentru prevenirea unor evenimente asemănătoare, reprezentații ISU Semenic reamintesc o serie de măsuri:
- efectuați verificarea periodică a instalației electrice și nu lăsați în funcțiune, nesupravegheate, aparatele electrice
- nu folosiți instalații electrice improvizate
- la suplimentarea receptoarelor, asigurați-vă că instalația existentă poate prelua consumul adițional
- verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și înlocuiți-le atunci când sunt uzate
- nu folosiți prize sau întrerupătoare slăbite
- nu suprasolicitați o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent
- instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând indicațiile producătorului
Karina TINCUL

















