Chiar dacă nu au venit încă banii, bugetul comunei Luncavița este creionat

Anul trecut a însemnat pentru administrația locală a comunei Luncavița finalizarea unor investiții cu finanțare europeană, guvernamentală ori locală, investiții care au permis o creștere a nivelului de trai pentru locuitorii din cele două localități componente ale comunei: Luncavița și Verendin.

După cum a precizat edilul Nicolae Velescu, investițiile vor continua și în acest an. Chiar dacă nu a fost definitivat bugetul comunei pentru 2022, acesta a fost creionat în linii mari și se știe deja care vor fi o parte a investițiilor ce se vor derula și în acest an:

„Anul trecut am realizat un teren de sport la școala de la Verendin. Mai este nevoie de montarea gazonului sintetic, în această primăvară. Tot în 2021 am dat în folosință și o grădiniță pentru copii din comună. Din păcate nu am avut fonduri suficiente pentru amenajarea unui loc de joacă, dar anul acesta îl vom realiza. Am vorbit deja cu cei din Consiliul Local și sunt de acord să alocăm bani din bugetul propriu pentru realizarea acestui obiectiv“.

Dacă anul trecut au fost făcute o serie de reparații la drumurile agricole din comună, dorința edilului Nicolae Velescu este ca programul Anghel Saligny să înceapă în acest an pentru a continua investițiile în infrastructură.

„Am prevăzut în acest program reabilitarea unui drum comunal, dar și o investiție pentru realizarea unui drum care să lege comuna noastră de Semenic sau de localitatea Brebu Nou“, a mai precizat edilul comunei Luncavița.

Acesta este mulțumit și de faptul că s-au făcut reparații la DJ 608 între Teregova și Luncavița, cât și în interiorul comunei Luncavița. Al doilea strat de asfalt a fost turnat chiar la începutul lunii decembrie.

Tot un drum aproape impracticabil este cel dintre Mehadica și Luncavița în lungime de 7 Km, împărțiți între cele două localități. Despre starea acestuia a fost înștiințat și președintele Consiliului Județean  Caraș-Severin Romeo Dunca, ce a promis că va fi reabilitat și acest tronson.

Dan AGACHE

Știrile zilei