Un grup de cinci femei, printre care două minore, s-a rătăcit ieri pe un traseu montan din apropierea stațiunii Băile Herculane, în zona cunoscută sub numele de Crucea Albă. Intervenția promptă a jandarmilor montani și a salvamontiștilor a dus la recuperarea în siguranță a acestora.
Alerta a fost dată după ce femeile au realizat că s-au pierdut. În mai puțin de jumătate de oră de la primirea sesizării, echipele de salvare, formate din jandarmi montani și efective ale Serviciului Salvamont Caraș-Severin, au reușit să stabilească contactul cu grupul și să localizeze cele cinci persoane.
„Cele cinci femei au fost găsite în siguranță, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale, și au fost conduse la locul de cazare din stațiunea Băile Herculane.
Pentru siguranța tuturor celor care aleg drumețiile montane, recomandăm informarea prealabilă despre traseu, echiparea adecvată în funcție de dificultatea drumului și evitarea parcurgerii traseelor neamenajate fără însoțitori cu experiență”, precizează Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.

Karina TINCUL

















