David Popovici, campion mondial la 200 de metri liber din nou! După un 2023 „ratat” (adică a terminat pe locul 4, să nu exagerăm cu dramele!) și un 2024 în care a luat aurul olimpic, puștiul ăsta ne cam dă bătăi de cap cu „posibilul”. Adică, stă in spatele primei poziții la 100 de metri, lumea e gata să-și rupă biletele la pariuri, și dintr-o dată… BOOM! Accelerație, brațe, picioare, capul „în pământ” (dacă ar exista așa ceva în bazin, probabil ar săpa un tunel subteran direct spre linia de finiș!). Și, ghici ce? Locul 1!
Acum, pe bune, cât de firesc e ca un sportiv să ne obișnuiască cu atâta nefiresc? Cât de „ca atare” luăm performanțele lui David Popovici? Stăm așa, relaxați pe canapea, ronțăind popcorn, și când vedem că e în spate, zicem: „Lasă, mă, că se duce el! E David! Face el ceva, nu-i problemă!”
Și chiar face! E atât de posibil să facă imposibilul încât începem să credem că e ordinea firească a lucrurilor. „Popovici e pe locul 4? Păi, sigur își ia avânt! Probabil s-a plictisit să fie primul de la început”. Asta e mentalitatea noastră de suporteri „înrăiți” de performanțele lui. Am ajuns să privim un campion mondial ca pe un ceas elvețian: știm că merge impecabil, chiar dacă mai face câte o pauză strategică.
Dar să nu uităm, dragilor, că în spatele acestui „nefiresc” stă o cantitate enormă de muncă, modestie și smerenie. David nu se uită la celelalte culoare. El își vede de culoarul lui, de brațul lui, de picioarele lui, de respirația lui. Culoarul lui e singurul care-l duce spre Victorie! Nu-i pasă de drame, de strategii complicate sau de declarații bombastice. El pur și simplu… înoată! Și o face atât de bine încât ne transformă pe toți în experți în înot, gata să-i analizăm fiecare milisecundă și fiecare viraj.
Așadar, cât de posibil e imposibilul? Cred că am ajuns într-un punct în care nefirescul lui David Popovici a devenit noul nostru firesc. Și, sincer, cine s-ar plânge de asta? Hai, David, bagă mare și la următorul concurs! Avem nevoie de doza noastră de „imposibilitate” pentru a ne aminti că limitele sunt făcute să fie depășite. Chiar și cele ale bunului-simț, dacă e vorba de performanță!
Diana ȘTEFAN
Sa vedem și altă perspectivă. David nu este rezultatul unui sistem sau al vreunei scoli de înot. Statul român nu are câte un bazin in fiecare comunitate cum au țările civilizate. Statul român nu a organizat un sistem care sa asigure o bază de selecție pentru performanță. Statul român nu are niciun merit în rezultatele acestui fenomen-David. Tot ce a făcut acest copil i se datorează muncii personale și ajutorului primit de la părinți și antrenori. Statul român nu e in stare sa livreze măcar câte un bazin in fiecare județ. Statul român îl premiază pe cel mai mare campion la înot pe care l-a avut vreodată cu 20.000 de euro. Atât poate statul român. Așa, și mai poate ceva: sa bage capul în poza cu David. Deci cel mai mare și mai promițător fenomen sportiv este premiat cu 20.000 de euro în timp ce orice primar analfabet poate atribui direct lucrări de 30.000 de euro. Sau în timp ce prima de pensionare a unui nesimțit care a furat toată viața este de 100.000 de euro. Așa ii pasa acestui stat de valori.