Rețeaua națională de telemedicină dedicată terapiei intensive neonatale își extinde infrastructura, odată cu conectarea a două noi secții spitalicești, la Reșița și Alba Iulia. Măsura face parte din procesul de extindere a platformei PULS Intensiv, care sprijină medicii în gestionarea cazurilor critice de nou-născuți prin consulturi rapide și colaborare interdisciplinară la distanță.
Prin această integrare, echipele medicale din Spitalul Județean de Urgență Reșița și Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pot apela în timp real la specialiști din alte centre universitare și secții de terapie intensivă neonatală din țară, atunci când se confruntă cu cazuri complexe. Sistemul permite transmiterea de date medicale, imagini și evaluări clinice, facilitând luarea mai rapidă a deciziilor terapeutice.
Rețeaua PULS Intensiv reunește în prezent 38 de secții de Terapie Intensivă Neonatală din România, cu obiectivul de a acoperi progresiv toate centrele relevante la nivel național. Extinderea continuă vizează încă zeci de unități medicale care urmează să fie integrate în perioada următoare.

„Integrarea secțiilor din Reșița și Alba Iulia în rețeaua noastră înseamnă acces mai rapid la expertiză și decizii medicale luate la timp. Telemedicina nu înlocuiește medicul de lângă incubator, dar îi oferă sprijin atunci când cazul depășește resursele locale. Pentru un nou-născut grav bolnav, timpul până la diagnostic poate face diferența. În acest moment, încă 36 de secții din țară așteaptă să fie integrate în rețea. Sperăm să ajungem cât mai repede și în aceste secții. Fiecare secție conectată înseamnă șanse în plus la viață pentru copii”, a declarat Delia Vasiliu, președintele Asociația Cristi Vasiliu, organizația care coordonează dezvoltarea rețelei PULS Intensiv.

Pentru medicii din Reșița, conectarea la platformă aduce un sprijin suplimentar în deciziile clinice și o legătură directă cu expertiza din centrele de referință, mai ales în situațiile în care evoluția pacientului necesită intervenții rapide sau second opinion specializat.
„Este un moment important pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița și pentru Secția Neonatologie. Integrarea în Rețeaua de Telemedicină PULS Intensiv reprezintă un pas major spre o îngrijire modernă, sigură și performantă pentru cei mai vulnerabili pacienți ai noștri – nou-născuții care au nevoie de îngrijire specializată. Prin această investiție, reușim să aducem expertiza medicală mai aproape de micii noștri pacienți, să facilităm colaborarea cu centre medicale de specialitate și să creștem șansele la viață și recuperare pentru copiii noștri. Este o investiție în tehnologie, dar mai ales o investiție în oameni, în sănătate și în viitor”, a precizat dr. Ramona Ganțolea, șef Secție Neonatologie în cadrul Spitalul Județean de Urgență Reșița.

Lorena POENARU

















