Spitalul Orășenesc Moldova Nouă continuă procesul de modernizare a serviciilor medicale și aduce în sprijinul pacienților o nouă investigație de înaltă precizie: osteodensitometria DEXA. Această metodă este considerată una dintre cele mai eficiente în diagnosticarea osteoporozei și în evaluarea densității osoase.
Noua facilitate permite depistarea timpurie a riscului de fracturi și monitorizarea evoluției tratamentului, printr-o procedură rapidă, sigură, neinvazivă și care nu necesită o pregătire specială din partea pacientului.
Investigațiile sunt realizate în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală din Policlinica spitalului, de luni până vineri, în intervalul orar 11:00 – 14:00.
Programările se pot face la numărul de telefon 0770 653 817, iar tarifele sunt accesibile:
120 lei pentru un segment
200 lei pentru trei segmente
250 lei pentru investigația întregului corp
Pentru efectuarea osteodensitometriei DEXA este necesară recomandarea unui medic specialist sau a medicului de familie.

Autoritățile locale subliniază importanța acestei investiții pentru comunitate. „Continuăm investițiile în sănătatea comunității și ne s ca oamenii din Moldova Nouă să aibă acces la servicii medicale moderne, aproape de casă. Introducerea investigației DEXA reprezintă un pas important pentru prevenție și pentru creșterea calității actului medical din orașul nostru”, a declarat primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma.
Prin introducerea acestei investigații, Spitalul Orășenesc Moldova Nouă face un pas important în direcția medicinei preventive, oferind pacienților șansa unui diagnostic precoce și a unui tratament eficient.

Lorena POENARU

















