Silvicultorii de la Ocolul Silvic Reșița, din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin, au încheiat lucrările de însămânțare cu paltin de munte în cele trei pepiniere silvice pe care le administrează.
În total, au fost însămânțați 800 de metri pătrați cu semințe de Acer pseudoplatanus, provenite din surse certificate și administrate de Ocolul Silvic Reșița.
Potrivit reprezentanților silvici, folosirea semințelor cu proveniență controlată contribuie la obținerea unor puieți forestieri de calitate, adaptați condițiilor locale. Aceștia vor putea fi utilizați ulterior în lucrările de regenerare și împădurire.
Activitatea face parte din lucrările specifice sezonului de toamnă, perioadă importantă pentru pregătirea materialului săditor necesar viitoarelor campanii de împădurire.
La nivel național, Romsilva produce anual aproximativ 30 de milioane de puieți forestieri, din circa 60 de specii, în cele șapte pepiniere centrale și 580 de pepiniere silvice ale ocoalelor. Cea mai mare parte a producției este destinată campaniilor de împădurire de primăvară și toamnă.
Lorena POENARU



















