Județul Caraș-Severin se află sub avertizare cod portocaliu de ploi importante cantitativ. Avertizarea ANM este valabilă până mâine seară, la ora 23:00.
Alături de alte județe din sud-vest și sud (Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Teleorman, Argeș, Dâmbovița și Prahova), Caraș-Severinul este vizat de acumulări masive de apă. Cantitățile estimate sunt de 70-80 l/mp și, izolat, pot depăși chiar 90 l/mp.
Pe lângă ploile torențiale din zonele joase, zona de munte din Caraș-Severin intră și ea sub cod portocaliu, dar pentru ninsori abundente. În zona de munte a județului, la altitudini de peste 1.500 de metri, va ninge consistent, temporar viscolit.
Rafalele de vânt vor ajunge la 70-80 km/h, iar stratul de zăpadă depus va fi consistent, estimat între 30 și 50 de centimetri. Fenomenul este valabil în același interval, până pe 3 octombrie, ora 23:00, și vizează zonele montane din mai multe județe (Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba, Sibiu și Brașov).
În același timp, județele Dolj și Olt se află sub cod roșu de ploi abundente (2 octombrie, ora 18:00 – 3 octombrie, ora 21:00), centrul și estul Munteniei și Dobrogea – sub cod galben de ploi, Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei și sudul Moldovei – cod galben de vânt cu viteze de 50…70 km/h, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov, municipiul București și zona de litoral a județelor Constanța și Tulcea – cod portocaliu de vânt cu rafale de 70…90 km/h, iar estul Carpaților Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini de peste 1500 m – cod galben de ninsoare.
La nivel național, perioada 2-4 octombrie aduce o răcire accentuată a vremii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 15 grade Celsius în cea mai mare parte a țării.
„Din dimineața zilei de joi (2 octombrie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest, în întreaga țară. Se vor acumula cantități importante de apă, de 25…50 l/mp, iar în regiunile sudice de peste 70…90 l/mp.
La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1500 m va ninge temporar viscolit și se va depune strat de zăpadă.
Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte și izolat în rest, cu viteze, în general, de 45…55 km/h, iar în Muntenia și Dobrogea de peste 60…70 km/h”, transmite ANM.
Karina TINCUL