10.4 C
Reșița
duminică, 09 noiembrie 25

Comuna Doclin are primul consiliu local constituit în Caraș-Severin de prefectul Ioan Dragomir, după 9 iunie!

Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir s-a aflat de la primele ore ale dimineții acestei zile de vineri, 11 octombrie, în comuna Doclin, locul unde aleșii din Consiliu Local au depus jurământul de credință, odată cu preluarea mandatelor de consilieri locali. A fost prima constituire a unui consiliu local din Caraș-Severin, după alegerile din 9 iunie!

Evenimentul a avut loc la căminul cultural din localitatea Doclin, un edificiu care astăzi a devenit un spațiu modern, utilat ca un local de lux, după o lungă perioadă în care a fost lăsat de izbeliște, urmare a faptului că primăria condusă de edilul Dănuț Oană nu a putut intra în posesia acestui imobil ce a aparținut unei alte entități.

Au fost prezenți la evenimentul de la căminul cultural toți consilierii aleși pe listele formațiunilor PSD și PNL la alegerile din 9 iunie, amintind aici o componență politică a viitorului Consiliu Local cu 6 consilieri social-democrați și 5 consilieri liberali.

În discursul de la finalul procedurii, în care consilierii au depus jurământul cu mâna stângă atât pe Biblie, cât și pe Constituția României, prefectul județului, domnul Ioan Dragomir, a ținut să le reamintească aleșilor faptul că în acest moment trebuie să renunțe la înverșunarea politică din perioada campaniei electorale, înțelegând că interesul personal trebuie pus  de-acum în plan secund, după cel al oamenilor care i-au votat spre a fi reprezentați în noul for decizional al comunei.

Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, la validarea noului Consiliu Local al comunei Doclin:

Prefectul județului, Ioan Dragomir, a fost prezent tot astăzi și la constituirea noului Consiliu Local al comunei Măureni, acolo unde a fost așteptat de primarul în funcție dar și edilul reales, Brian Filimon.

La rândul său, primarul reales al comunei Doclin, Dănuț Oana, care urmează să fie validat săptămâna viitoare în funcție, a vorbit despre dorința de bună conlucrare cu proaspătul Consiliu Local pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea. În noua structură a Consiliului Local sunt prezenți și trei consilieri locali noi, iar Oană speră ca noii aleși, ca de altfel și cei consacrați în aceste funcții să încerce prin munca și votul acordat viitoarelor proiecte „ca ziua de mâine să reprezinte un pas înainte pentru comunitatea din comuna Doclin“.

 

Depunere Jurământ de către consilierii locali din Doclin

În fața prefectului județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, vizibil emoționați de încărcătura momentului, consilierii au depus jurământul de credință pentru comunitatea care i-a investit în funcție, în următoarea ordine:

1. Domnul AZAP Tudor – PSD

2. Doamna BÎRDAC Rodica – PSD

3. Domnul BUHĂCEANU Alexandru – PNL

4. Domnul MARCU Cristian-Ionuț – PNL

5. Domnul MIHAI Maur – PSD

6. Doamna OANCEA Corina – Lorena – PSD

7. Domnul POPOVICI Dănuț-Ionel – PNL

8. Domnul RADICI Octavian – PNL

9. Domnul SPOREA Silviu – PNL

10. Domnul STEPAN Petru – PSD

11. Doamna UDOVIȚĂ Monica Aura – PSD

 

Sergiu TABAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei