Contrele din Consiliul Județean Caraș-Severin pot fi și constructive. Aceasta este concluzia la care a ajuns Romeo Dunca, președintele forului, după ce social-democratul Ioan Crin a anunțat lansarea la apă (pentru a treia oară) a bacului de la Moldova Nouă. Și poate că de această dată va fi cu noroc și nu vor mai fi necesare manevre pentru salvarea acestuia de la înec.
După cum Reper 24 a informat deja, bacul de la Moldova Nouă își reia activitatea începând cu finalul acestei săptămâni. Anunțul a fost făcut și în ședința de marți a Consiliului Județean Caraș-Severin de către Ioan Crina (aflat în AGA companiei Caraș Serv, societate care a preluat de la Aquacaraș operarea bacului). Crina a profitat de ședință pentru a-i invita pe cei prezenți la relansarea la apă a celebrului bac, anunțând în același timp că va fi lansată și o pagină de promovare a bacului, dar și a atracțiilor turistice din zona Clisurii, atât de pe malul românesc, cât și de pe cel sârbesc. În plus, social-democratul a anunțat că biletele pentru traversarea Dunării cu bacul vor putea fi de acum achiziționate și online, un serviciu, de altfel, cât se poate de normal pentru anul 2023.
„Am reușit să cuplăm evenimentul (repornirea bacului n.r.) cu un eveniment pe partea sârbă. Ei sunt foarte interesați. Vor să prezinte și studiul de fezabilitate al unui pod care ar urma să se construiască. Vreau să vă spun că sunt foarte receptivi, sunt doritori ca el să funcționeze. Am încercat să facem și un program mai larg, chiar dacă vom cheltui de la început, să facem trei curse pe zi, să dezvoltăm zona.
Va fi și o platformă de promovare a bacului unde se vor vedea tot ce înseamnă atracții turistice, pensiuni etc. Și de pe partea românească și de pe cea sârbească. Este o platformă în trei limbi: română, sârbă și engleză. Se pot cumpăra și bilete, se pot face rezervări, se poate plăti cu cardul, există un numărător de pasageri, deci este, zicem noi, o chestie destul de bună”, a precizat Ioan Crina.
Președintele Dunca nu a ezitat să îi felicite pe cei la Caraș Serv pentru repornirea bacului. „Este o veste bună și dacă va funcționa și totul va fi în regulă atunci nici nu contează că ne-am contrat pe tema asta. Important este să dăm drumul din nou acestui serviciu și să fie mulțumitor, în primul rând pentru cetățeni.
Dacă se va întâmpla așa cum dl Crina ne-a spus și bacul va porni este un lucru bun și ar fi o dovadă că aceste contre din CJ pot fi constructive și asta este important. Sper să fie un succes”, a precizat președintele Dunca. Acesta nu a uitat, însă, să menționeze că ar fi preferat să se pună în practică varianta propusă de el: adică Caraș Servul să se ocupe, pe lângă bac, și de altă lucrări (toaletări, deszăpeziri), iar din profitul obținut în acest fel să susțină cheltuielile ocazionate de operarea bacului, un serviciu care nu s-a dovedit, până la această oră, ca fiind unul profitabil.
Karina TINCUL
Vorba mamei lui Napoleon când a auzit ca acesta a cucerit Neapolul! „Numai sa țină!”…
„…Este o veste bună și dacă va funcționa și totul va fi în regulă atunci nici nu contează că ne-am contrat pe tema asta…”, a precizat președintele Dunca
–
Ne-am contrat pe tema aia (nu pe asta), adică pe cea la pachet cu deszăpezirea și toaletarea … banului (public) către unii.