Controale de amploare în Caraș-Severin, soldate cu amenzi de aproximativ 82.000 de lei

O serie de controale desfășurate de polițiștii din Caraș-Severin și inspectorii Gărzii Forestiere Timișoara s-a soldat cu confiscarea a peste 200 de metri cubi de material lemnos și sancțiuni de aproape 82.000 de lei pentru nereguli grave ce includ tăieri ilegale și manipularea sistemelor informatice de monitorizare a lemnului.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu specialiști silvici ai Gărzii Forestiere Timișoara, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, exploatării, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos în întregul județ.

Echipele de control nu s-au limitat doar la drumurile publice, ci au descins direct la sursă. Au fost vizate: 7 depozite de materiale lemnoase, 3 instalații de debitat (gatere), 3 exploatări forestiere active, 130 de vehicule de transport (verificate în trafic).

„În urma activităților desfășurate au fost constatate 4 infracțiuni prevăzute de Codul Silvic, respectiv tăiere fără drept de arbori, introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii de consecințe juridice și furtul de arbori.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat aproximativ 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 82.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au confiscat peste de 200 de metri cubi de material lemnos în valoare totală de aproximativ 67.000 de lei.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pe raza întregului județ, cele mai multe vizând încălcarea normelor privind regimul silvic referitoare la transportul și deținerea materialelor lemnoase fără documente de proveniență legală”, precizează Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Polițiștii avertizează că această acțiune nu a fost una izolată. Controalele vor continua în perioada următoare, scopul fiind prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic.

Karina TINCUL

2 COMENTARII

  1. Dar din 130 de vehicule contralate, nu s-a confiscat nici unul ? Cam ciudat sa fi fost toate „in regula”

  2. Doar nu vreți să controleze pe Mitocarii, Colcear, Handa sau alții ……Au controlat și ei agarici din ăștia mici, care nu au “ pile” tari.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei