5.7 C
Reșița
joi, 09 decembrie 21

Copil de 4 ani, lovit de propria mamă cu capul de tobogan, la Caransebeș!

Un copil de doar 4 ani a ajuns la spital cu o rană la cap după ce mama sa, într-un moment de furie, l-a bruscat pe un tobogan, într-un parc din Caransebeș. Micuțul a fost transportat cu Ambulanța la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, incidentul fiind sesizat Poliției municipale.

Femeia, în vârstă de 30 de ani, bănuită de comiterea faptei, a fost internată involuntar la o secția de Psihiatrie a spitalului din Caransebeș, pentru a i se acorda îngrijiri specifice.

Polițiștii din municipiu au informat de urgență reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin care au dispus măsura plasamentului în regim de urgență a celor 3 copii minori ai femeii, de 1, 4 și 14 ani.

spot_img

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorului, iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, informează Alina Boeru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

 

Lorena POENARU

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

  1. „Polițiștii din municipiu au informat de urgență reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin care au dispus măsura plasamentului în regim de urgență a celor 3 copii minori ai femeii, de 1, 4 și 14 ani.”

    Oh … este plină lumea de „mame” psihopate care pot susţine că a fost „accident”. Sau vina tatălui. Poate iese un ban (de la acesta).
    Avoca(ca)ţi specializaţi dispuşi să o „sprijine” şi eventual să o şi „consoleze” se găsesc. Nu, ăştia nu sunt proxeneţi ci oameni cinstiţi şi morali.
    Iar copilul nu poate formula o plângere penală (că nu ştie să scrie) şi fufele tari în gură din „justiţie” nu sunt obligate să asculte copilul că … nu a împlinit (fix) 10 ani.
    Şi de obicei nici nu o fac sau nu îl iau în serios.
    Nah … că mai „greşeşte material” grefierul(a) la „consemnări” sau uită să semneze „înscrisurile” cine ar trebui, că … şi ele sunt femei (şi au drept de avort).
    Tipic!
    După care te miri că de ce nu există (ministru la) justiţie.
    Sau că de ce se retrag miniştrii USR PLUS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei