fbpx
8.7 C
Reșița
luni, 27 martie 23

Corala Contrast, Maria Mihali și Grupul Iza într-o seară magică la Marga!

O altă seară de colinde a luminat sufletele mărganilor și ale invitaților care au ocupat locurile disponibile ale Căminului Cultural „Dumbrăvița“ din comuna Marga, într-un eveniment devenit tradiție la final de an.

În preajma sărbătorilor care vestesc Nașterea Domnului Isus, primarul Nicolae Beg a reușit ca după pleiada de mari artiști pe care i-a adus la Marga în ultimul deceniu, precum Paula Seling, Ștefan Hrușcă, secularul cor din Finteușu Mare și mulți, mulți alții, să găsească și de această dată cheia spre inima oamenilor destoinici ai acestei comunități.

spot_img

În fața publicului de la Marga au prezentat colinde, pricesne și versuri păunesciene membrii Coralei Contrast din Timișoara, cei care au mai avut ocazia să bucure publicul mărgan acum mai mulți ani, într-un recital inegalabil ce l-a avut în prim plan pe regretatul mare artist al Banatului, Petrică Moise.

A urmat Grupul Iza din Maramureș, cu o activitate artistică pe scenele naționale și internaționale de 35 de ani, cei care au interpretat o serie de colinde tradiționale specifice acestei zone, dar și cântece din Maramureșul istoric, puse în scenă cu mult aplomb și culoare ludică de liderul şi sufletul grupului, nimeni altul decât Ioan Pop, un artist cameleonic prin talentul său ieşit din comun, dar și de violonistul trupei și solistele care se află în componența acestui merituos grup folcloric românesc.

Manifestarea culturală a continuat cu recitalul tinerei și extrem de talentatei artiste Maria Mihali, descoperită și promovată tot de Grupul Iza, astăzi cu o personalitate și un repertoriu autentic și propriu, o artistă aflată pe treptele afirmării naționale, care s-a declarat entuziasmată de valoarea cântecului folcloric bănățean și mai cu seamă de prezența la Marga, poartă a celor ce s-au ridicat în lumea muzicii corale.

Amfitrioni ai evenimentului au fost Simona Popovici, recunoscută jurnalistă și fiică a satului Marga, alături de Sergiu Taban, cel care a răspuns și de această dată cu bucurie la invitația edilului Nicolae Beg și a primăriei Marga.

O seară a bucuriei pentru cântec la fel cum, sperăm că și ziua de 17 decembrie, la celebrarea celor 120 de ani de atestare documentară de cântăre corală la Marga, va fi încununată de succes atât pentru munca de peste o jumătate de secol în slujba muzicii corale a profesorului dr. Dumitru Jompan, cât și a mărganilor care au transformat casa lor, într-o agoră a celor mai talentate, impunătoare și apreciate coruri și dirijori din țară, cei pentru care Marga a devenit pentru totdeauna un reper.

Sărbători Fericite!

George DRAGOMAN

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei