Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) l-a concediat în astăzi pe lectorul Cristian Rudolf de la Centrul Universitar UBB Reșița, procedând la desfacerea contractului de muncă și excluzându-l astfel din comunitatea academică a UBB. Decizia a fost luată „în contextul abaterilor de la etică, integritate și bune practici academice pentru care este anchetat, aspecte care sunt incompatibile cu valorile UBB și cu buna derulare a activităților academice la UBB”, după cum se arată în comunicatul celor de la UBB.
Lectorul Cristian Rudolf a fost inițial suspendat prin Decizia Rectorului UBB din toate activitățile academice desfășurate în cadrul universității, începând încă cu data de 22 februarie 2023, imediat ce s-au formulat primele acuzații contra acestuia.
„În acest context, conducerea UBB transmite ferm că susține dezvoltarea și creșterea comunității noastre academice, dar, în condițiile în care cultura organizațională seculară a UBB este una a performanței academice în condiții de etică și integritate, aceasta trebuie să devină un angajament personal pentru fiecare membru al comunității UBB, mai vechi sau mai nou, iar cine nu se încadrează, nu o respectă și nu o susține va trebui să părăsească imediat comunitatea UBB”, se mai arată în comunicat.
Profesorul Cristian Rudolf a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara în stare de arest preventiv, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. Conform anchetatorilor, acesta a fost prins în flagrant, luna trecută, în timp ce primea de la 25 de masteranzi mai multe sume de bani pentru a-i promova la un examen restant, la disciplina „Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene”. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș-Severin.
Karina TINCUL
…sume de bani pentru a-i promova la un examen restant, la disciplina „Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene”
–
Când mă gândesc că am avut și eu un examen restant la disciplina „Evoluția și dezvoltarea Uniunii Sovietice” însă lectorul Cioană a ajuns în Bega … 🙂