Vremuri grele, oameni buni! Se aude prin toate cotloanele bugetului că vine tsunami-ul tăierilor. Și nu oricum, ci direct la frigiderul plin ochi al sinecuristului politic. Gata cu extravaganțele, adio caviar de Beluga, fructe de mare exotice și vită Angus maturată 21 de zile! Vise umede, ce să mai zicem…
Dar, stați puțin! În timp ce lumea deplânge sfârșitul ospățului cotidian, două suflete simple din fundul frigiderului încep să freamăte de bucurie: roșia îmbujorată de modestie și pateul de ficat, mereu acolo, tăcut și fidel.
„Auzi, vecine Roșie,” șușotește pateul, „parcă simt un vânt nou… un vânt de Sarata Monteoru!”
Roșia, abia reținându-și zâmbetul, confirmă: „Da, da! S-a dus luxul! Acum iar suntem noi vedetele! Gata cu fițele, cu salatele exotice și antreurile sofisticate! Ne întoarcem la origini, la sendvișul autohton și la bucuria simplă a unei mâncăruri românești, drese cu sudoare și, ocazional, cu un credit de nevoi personale.”
Și-n barba lor, cele două delicatese modeste, se bucură. Nu de necazul nimănui, ci de reîntoarcerea lor în prim-plan. Căci, în definitiv, cine a fost mereu acolo, la bine și la rău? Cine a salvat micul dejun grabnic și cina frugală? Nu caviarul, nu vita Angus, ci pateul și roșia, adevărații eroi ai frigiderelor românești.
Așa că, dragi sinecuriști (și nu numai), pregătiți-vă! Vremurile se schimbă, dar unele lucruri rămân constante. Cum ar fi bucuria simplă a unei roșii proaspete și a unui pateu sincer. Poftă bună… cu tăieri sau fără!
Vlad TUDOR
– N-avem oști, dară iubirea
de roșie e un zid
care nu se-nfiorează
de iubitul lor partid 🙂