„Școala Gimnazială nr. 8 din Reșița – 4 ani de rușine și nepăsare“ – este titlul unui comunicat semnat de liderul AUR din Caraș-Severin, deputatul Samuel Miclău, cel care ridică o problemă stringentă a acestei unități de învățământ, a cărei modernizare ar fi trebuit finalizată de mai multă vreme.
Pe fond, situația dintre beneficiarul lucrărilor – primăria Reșița și constructorul – societatea Termoconstruct Sistem Avantaj SRL este una care s-a deteriorat în timp, ajungându-se la litigii și contestații între cele două părți care au apucat drumul instanțelor, al chichițelor avocățești și al plângerilor la parchete cu nume din cele mai diverse.
Despre ceea ce a înțeles și a dorit să ne dezvăluie între altele și nouă, cetățenilor din municipiu, deputatul AUR Samuel Miclău, cităm din autorul menționat:
„Situația de la Școala 8 arată cât de greșit este să crezi că unii sunt perfecți, de neatins. Că nu mai ai voie să le spui nimic, că se supără „Mesia” și toți „truditorii” din primărie.
Dar problema e mai adâncă. Războiul autorităților cu constructorul NU are la bază grija pentru copii sau dorința de a face bine comunității. La fel ca în multe alte cazuri din Reșița, pare că cineva are și alte interese personale. De data asta, ceva n-a mai mers. Și în tot acest timp, copiii sunt cei care suferă.
Cei care conduc orașul au blocat un proiect vital pentru sute de copii și părinți fără nicio frică de consecințe. Pentru că se simt intangibili. Pentru că, după ce au pus asfalt pe câteva străzi, cred că li se cuvine totul.
Da, e corect să recunoaștem și ce s-a făcut bine în Reșița. Am făcut-o chiar și când eram adversari direcți, chiar dacă a însemnat să pierdem voturi. Dar aici este vorba de altceva și nu mai vorbim de greșeli. Aici vorbim despre copii ținuți patru ani într-o clădire improprie, despre lipsă de respect, despre dispreț față de oameni.
Poate ați pierdut contactul cu realitatea. Așa că vă spun clar: nimănui nu-i pasă de conflictele voastre personale. Oamenii vor soluții, nu scuze. Copiii merită să-și termine școala acolo unde ar fi trebuit să învețe de la început.
Datoria voastră e simplă: rezolvați problema. Nu vă mai bateți joc și din toamnă să vedem că această situație absurdă va înceta“. Tare demnitarul, le-a spus-o de la obraz la cei de la primărie, ce mai, așa trebuie să facă un politician, cum ar spune tinerii de vârsta a treia care s-au plictisit de ritmul oral al amestecului de verbe – marca înregistrată Iohannis.
Totuși, rolul nostru, al presei este și acela de a afla direct de la sursă care au fost argumentele care au condus la situația tristă de astăzi de la Școala nr. 8 din Reșița, încercând să răspundem la întrebări precum de ce s-a întârziat, de ce s-a tergiversat, de ce nu s-a reușit deschiderea acestei recunoscute clădiri de învățământ din Reșița?
În acest sens, am contactat beneficiarul acestor lucrări, primăria municipiului. Reprezentanții primăriei vorbesc despre chestiunea ridicată de deputatul Miclău ca despre o preluare în scop electoral a unor afirmații ale constructorului Termoconstruct Sistem Avantaj.
Oferim, așadar, în cele ce urmează un drept la replică pentru Primăria Municipiului Reșița la declarațiile deputatului Miclău, privind derularea contractului de reabilitare a Școlii Gimnaziale Nr. 8:
„Ca urmare a afirmațiilor publice transmise de societatea TERMOCONSTRUCT SISTEM AVANTAJ SRL și preluate cu scop electoral, în totală necunoștință de cauză de domnul Samuel Miclău, deputatul AUR, considerăm necesar să aducem în atenția opiniei publice – în special a părinților elevilor de la Școala Gimnazială Nr. 8 – realitatea cauzelor întârzierii finalizării proiectului.
Situația reală: întârzieri, solicitări nejustificate și blocaj intenționat din partea constructorului
Contractul de lucrări pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 a fost semnat în iulie 2021, având o durată inițială de 23 de luni și o valoare totală actualizată (cu ajustări legale și lucrări suplimentare justificate) de 12.821.810,47 lei fără TVA.
Deși Primăria Reșița a achitat sau transmis spre decontare toate lucrările executate pentru care constructorul a întocmit documentele necesare, conform prevederilor legale – însumând peste 10,6 milioane lei – derularea contractului a fost permanent afectată de:
-depunerea de către constructor a unor situații de lucrări repetat incomplete și neconforme;
– solicitarea de plată pentru lucrări neexecutate sau în afara prevederilor contractuale – în valoare totală de 1.214.488,95 lei fără TVA;
– transmiterea de facturi fără documente justificative, cu valori mult peste situația reală, ulterior ajustate la aproape jumătate din valorile solicitate de constructor, de către experți imparțiali;
– încercări de impunere a unor prețuri nejustificate (de până la 10 ori mai mari) față de oferta cu care firma a licitat și câștigat contractul (ex: fitinguri din fontă – 39 lei/buc față de prețuri de piață între 2,8 și 3,7 lei);
– tergiversarea actualizării documentelor și întârzierea executării dispozițiilor de șantier;
-solicitări repetate de recepție a lucrărilor, deși acestea erau vizibil nefinalizate.
BLOCAREA ABUZIVĂ A ȘANTIERULUI ȘI ACȚIUNILE PRIMĂRIEI
După rezilierea contractului, ca urmare a acestor nereguli și a intrării în procedură de insolvență a societății TERMOCONSTRUCT SISTEM AVANTAJ SRL, constructorul a refuzat eliberarea amplasamentului. TERMOCONSTRUCT a refuzat în scris, prin adresă oficială.
Ca urmare,în data de 11.06.2015, a fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, care a aprobat evacuarea constructorului, pe cheltuiala acestuia. Procedura de evacuare este programată pentru data de 18.06.2025, ora 10:00.
Această tentativă de blocaj abuziv al amplasamentului reprezintă o încercare a constructorului de a pune presiune publică asupra Primăriei Reșița, pentru a-i accepta la plată sume mult peste valoarea reală a lucrărilor executate. ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA Piaţa 1 Decembrie 1918 Nr. 1A Tel./Fax: 0255/221 692

EXEMPLE ANTERIOARE – PRACTICI REPETATE DE ABUZ ȘI TERGIVERSARE
Referitor la contractul de reabilitare a Fântânii Cinetice din Reșița, informațiile făcute publice de Samuel Barbu, prin postarea oficială a societății TERMOCONSTRUCT, sunt la fel de neadevărate.
Contractul pentru reabilitarea Fântânii Cinetice a fost semnat în 2022, cu termen de finalizare în mai 2023. Graficul asumat de constructor prevedea finalizarea în martie 2023, însă lucrările au întârziat nejustificat.
La data de 14.06.2023, Primăria Reșița a notificat oficial rezilierea contractului, pentru întârzieri nejustificate și lucrări neconforme – de exemplu, lucrările de etanșeizare a cuvei fântânii au fost realizate în bătaie de joc, provocând scurgeri de apă care au dus la distrugerea instalațiilor. În această situație, lucrările au fost refăcute integral de Primăria Reșița, prin Direcția de Întreținere.
Ulterior rezilierii, firma TERMOCONSTRUCT a emis, pentru lucrările efectuate și nefacturate, o situație de lucrări în valoare de 549.304 lei, sumă neacceptată de Primărie. Instanța de judecată (Tribunalul Caraș-Severin) a decis, în primă instanță, că suma reală cuvenită societății este de doar 287.828 lei, cu 49% mai mică decât cea solicitată abuziv de constructor.
TERMOCONSTRUCT – același mod de operare și în alte contracte. Cazul Primăria Bocșa
Primăria Reșița nu poate fi acuzată de rea-credință în derularea contractelor menționate mai sus, având în vedere că practicile de a întârzia lucrările, de a refuza predarea șantierului și de a solicita sume necuvenite sunt repetate și sistematice.
Un exemplu în acest sens este contractul derulat cu Primăria Orașului Bocșa, unde aceeași firmă a refuzat, în mod similar, eliberarea amplasamentului după rezilierea contractului. Primăria Bocșa a fost nevoită să obțină un ordin judecătoresc de evacuare a constructorului pentru a putea continua lucrările.
Practicile prezentate demonstrează clar o strategie constantă prin care firma TERMOCONSTRUCT SISTEM AVANTAJ SRL încearcă obținerea de sume de bani necuvenite, forțând beneficiarii să accepte condiții ilegale sau nejustificate sub presiunea riscului de a pierde finanțările europene.

Primăria Municipiului Reșița respinge ferm aceste practici și își reafirmă angajamentul de a proteja interesul public și banii cetățenilor. Instituția va finaliza procedurile de eliberare a amplasamentului Școlii Gimnaziale Nr. 8 și va dota unitatea cu mobilier și echipamente IT, astfel încât elevii să beneficieze de cele mai bune condiții în perioada imediat următoare“, se arată în documentele transmise de Biroul de Comunicare și Relații cu Publicul al Primăriei Reșița.
În cele din urmă, cei care au de suferit sunt cei 500 de elevi ai acestei școli din Microraionul 2 al cartierului Govândari, cei care, și-au dorit să urmeze cursurile școlii în această clădire. Totuși, în ultimii ani, mulți dintre ei s-au văzut în situația de a ajunge să își încheie gimnaziul într-o cu totul altă clădire, păstrând o amintire tristă finalului celor 8 clase. Sperăm ca Primăria Reșița, așa cum se evidențiază în documentele ce ne-au fost prezentate, să reușească să deschidă cât mai rapid și cât mai larg porțile acestei unități de învățământ, recunoscute pentru rezultatele deosebite pe care le-a avut de-a lungul deceniilor.
Sergiu TABAN




















Știe tot orașul care e cauza războiului dintre primar și termoconstruct. Mie mi se pare că Miclău pune problema corect- „nimănui nu-i pasă de conflictele voastre personale. Oamenii vor soluții, nu scuze. Copiii merită să-și termine școala acolo unde ar fi trebuit să învețe de la început”. Dacă primăria ar fi avut un contract bine scris, nu s-ar fi ajuns la situația în care constructorul să-și poată face de cap. Din cauza fușăraiului din primărie tot orașul suferă de lucrări executate prost.
Deci în concluzie- Miclău zice: nu mă interesează de războiul vostru, faceți treaba să meargă!
Primăria vine cu dreptul la replică: constructorul e rău!
Eu as vrea sa vad și dreptul la replică al constructorului daca tot suntem deontologi care înțelegem brusc „rolul nostru al presei”.
Primăria dacă și-ar face treaba ca la carte nu ar ajunge sa fie la mâna constructorilor fușări. Asta nu e un caz izolat, și blocul de pe Republicii e la fel, și hala multifuncțională de la fostul bazin. Plus că aproape toate lucrările făcute de 10 ani încoace sunt de proastă calitate.