Reșița a fost, în perioada 10-14 iunie, capitala handbalului juvenil românesc, găzduind Turneul Final Masculin de Handbal Juniori 4, competiție desfășurată în sala de sport a Centrului Universitar UBB Reșița, iar în ultima zi în Sala Polivalentă din municipiu. După cinci zile de meciuri spectaculoase și o atmosferă deosebită, echipa CSM Reșița a reușit o performanță remarcabilă, cucerind medaliile de bronz și locul al treilea la nivel național.
În competiția rezervată celor mai bune opt formații din țară au mai fost prezente CSU Suceava, ACS Academia Junior Ploiești, Petrolul Ploiești, Politehnica Timișoara, CS Fărcașa, Minaur Baia Mare și formația din Iași, orașul Ploiești având două reprezentante la turneul final.
Trofeul de campioană a revenit puternicei echipe CSU Suceava, formație care s-a dovedit a fi cu o clasă peste toate adversarele întâlnite. Clubul sucevean continuă tradiția unei adevărate pepiniere de handbal care a oferit de-a lungul ultimelor decenii numeroase nume importante sportului românesc. Printre cei care au scris istorie atât pentru handbalul sucevean, cât și pentru cel reșițean, se numără Mișa Rohozneanu, Ghiță Irimescu, Florin Ciubotariu și Marius Bahan, personalități care au evoluat de-a lungul timpului și la Reșița.
În finala competiției, CSU Suceava a trecut de ACS Academia Junior Ploiești, o echipă construită cu pasiune și profesionalism de un alt nume apropiat handbalului reșițean, fostul jucător Ionuț Georgescu.
În Finala Mică, CSM Reșița a reușit să învingă la 7 metri Minaur Baia Mare!
Pe lângă performanța colectivă, CSM Reșița a avut și doi reprezentanți în echipa ideală a turneului. Golgheterul formației reșițene, Rareș Ene, a fost desemnat cel mai bun inter stânga al competiției, confirmând statutul unui sportiv de mare perspectivă pentru handbalul românesc. De asemenea, titlul de cel mai bun inter dreapta al Turneului Final a fost acordat reșițeanului Luca Simin, o nouă dovadă a valorii generației crescute la poalele Semenicului.
Medalia de bronz obținută de juniorii 4 ai CSM Reșița reprezintă o performanță care merită apreciată și susținută. Ea demonstrează că handbalul reșițean are viitor și că decizia clubului CSM Reșița de a continua activitatea la nivel juvenil, chiar și după dispariția echipei de seniori din cauza problemelor de finanțare, a fost una inspirată.
Felicitări se cuvin tinerilor handbaliști, antrenorilor Robert Csunderlik și Cristian Ionescu și părinților care au fost alături de copii, implicați total în acest parcurs extraordinar și în buna organizare. De asemenea, merită apreciat efortul clubului CSM Reșița de a păstra vie tradiția handbalului în municipiu și de a investi în generațiile tinere.
Totodată, performanța băieților vine în completarea rezultatelor foarte bune obținute și de echipa feminină de Juniori 4 a CSM Reșița, pregătită de profesorul-antrenor Carmen Potoceanu.
Aceste rezultate nu trebuie să rămână simple momente de bucurie, ci trebuie transformate într-un proiect de continuitate. Reșița a demonstrat că are copii talentați și un viitor promițător în handbal, iar aceste generații au nevoie de un sprijin mai consistent și de o strategie pe termen lung din partea administrației locale, pentru ca performanțele de astăzi să devină marile succese ale handbalului reșițean de mâine.
Sergiu TABAN

















