9.8 C
Reșița
sâmbătă, 25 octombrie 25

Cu aproape 50% din voturile exprimate, Dumitru Ursu a fost reales primar al Oraviței

„Le mulțumesc din suflet orăvițenilor pentru implicarea lor și îi iubesc. Mulțumesc pentru încrederea acordată! Oravița reprezintă pentru mine cel mai frumos loc din lume!“. Acesta este mesajul transmis de edilul orașului Oravița Costel Dumitru Ursu la finalizarea numărării voturilor în orașul de pe Valea Carașului.

Edilul a dorit să reamintească și proiectele la care se lucrează și care se vor finaliza cu siguranță: „Toate cele 100 de blocuri din orașul nostru vor fi reabilitate energetic. Avem finanțare pentru 72, se lucrează efectiv la 30 și, cu siguranță, vom găsi o finanțare și pentru celelalte 28 de blocuri. Avem finanțare și pentru un foraj de mare adâncime pentru spitalul orășenesc, acolo unde vrem să facem recuperare medicală cu apa termală. Avem aparatură medicală de 1,5 milioane de euro din care 300 de mii de euro doar pentru balneo-fizio-kineto-terapie.

Am vorbit cu viitorul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu și cu ministrul Sorin Grindeanu și vom aduce în patrimoniul Primăriei toate clădirile CFR-ului, astfel încât să putem extinde spitalul. Se lucrează la un ambulatoriu de 1,5 milioane de euro care va fi dotat cu aparatură de 1,5 milioane de euro.

Insist foarte tare ca Oravița să se dezvolte pe partea de turism; turism balnear, turism cultural, la care se adaugă calea ferată Oravița Anina ce trebuie pusă în valoare“, a mai spus primarul Ursu.

Acesta a amintit și de o finanțare de alte 5 milioane de euro pe un proiect depus pe Anghel Saligny pentru care mai sunt necesare doar câteva avize, sumă ce va fi folosită pentru asfaltarea tuturor străzilor din Oravița și din localitățile aparținătoare, mai puțin situl istoric.

Dan AGACHE

 

3 COMENTARII

  1. Ti- e mai mare scârbă când treci prin Oravița și să vezi toate fațadele clădirilor dezafectate, inclusiv primăria. Asta spune totul cât de gospodar este primarul localității. Altul mai bun nu ați găsit, doar curva asta politică???? Păcat de voi oravitenii………

  2. Subscriu la comentariul de mai sus… Cred ca Oravita nu arăta asa mici în Evul Mediu. Dar atât oravitenii, cât și ceilalți caraseni au ales să rămână prosti/prostiți și săraci. Dunca era prea progresist pt ei, urmașii lui Frunzaverde sunt numai buni sa-i conducă și să-i fure. O părere din Timisoara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei