Curățenie de primăvară la Bolvașnița

Lipsa de bun simț a unor indivizi, sau mai bine zis nesimțirea acestora și lipsa unor sancțiuni pentru descurajarea unor astfel de gesturi, face ca odată cu primăvara, pe lângă ghiocei și toporași, pe marginea unor drumuri, mai mult sau mai puțin circulate, să răsară PET-uri, pungi cu gunoi, articole vestimentare, hârtii sau chiar mobilier și aparate electrocasnice uzate.

La fel s-a întâmplat și la Bolvașnița sau mai exact între Bolvașnița și Vârciorova. Edilul Petru Mihăilescu a sunat adunarea și cu mic cu mare au purces la adunarea gunoaielor de pe drumul de legătură dintre cele două localități. Nu a stat nimeni să numere zecii saci de plastic încărcați cu mizeria altora.

„Am găsit și depozite de gunoaie descărcate din mașini, asta pe lângă ce s-a aruncat din goana autoturismelor. Acum montăm camere de supraveghere care vor monitoriza această arteră rutieră și vom trece la sancțiuni, pentru că așa nu se mai poate“, a afirmat, pentru Reper24, primarul comunei, Petru Mihăilescu.

În cele două localități au fost organizate puncte de colectare selectivă, mașina de gunoi vine regulat să ridice gunoiul menajer de la poarta locuitorilor și cu toate acestea se aruncă tot felul de lucruri în locuri în care natura ar trebui să producă bucurie, frumusețe și culoare.

 

Dan AGACHE

Știrile zilei