fbpx
8.7 C
Reșița
joi, 23 martie 23

Cursurile de apă din Caraș-Severin, afectate de caniculă!

Având în vedere situația hidrologică actuală, caracterizată de lipsa precipitațiilor și de temperaturi ridicate în arealul Banatului, Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat)  informează că debitele și nivelurile cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat sunt pe o tendință descrescătoare, dar, în prezent, se poate asigura cerința de apă pentru folosințe.

În acest context, ABA Banat monitorizează cu atenție atât debitele râurilor cât și rezervele de apă din acumulările administrate, pentru un management cât mai eficient al acestei resurse. În cazul în care e necesar, ABA Banat are posibilitatea în baza „Planului de restricții și folosire a apei în perioade deficitare”, să impună restricții graduale pentru diverse folosințe de apă, în vederea unei acoperiri echitabile cu apă a folosințelor.

Și principalele cursuri de apă din Banat (Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera) înregistrează debite și niveluri mici în această perioadă, deoarece aportul de apă adus de afluenții lor este de asemenea scăzut, iar precipitațiile sunt deficitare.

spot_img

„Amenajările hidrotehnice din Spațiul Hidrografic Banat (acumulări, derivații, noduri hidrotehnice) pentru regularizarea spațială și temporală a debitelor, ne oferă posibilitatea, printr-un management rațional, să acoperim necesarul de apă pentru municipiile Timișoara și Reșița. De exemplu, necesarul de apă din arealul Timișoarei poate fi asigurat atât prin suplimentarea debitelor râului Bega din râul Timiș,  prin intermediul canalului de alimentare de la Coștei, fie prin descărcarea controlată a unor volume de apă din acumularea Surduc”, a declarat Cătălin Nagy, directorul de Resurse de Apă a ABA Banat.

Fenomenul de secare sau băltire se înregistrează la 20 de stații hidrometrice caracteristice afluenților nepermanenți ai principalelor râuri din Spațiul Hidrografic Banat.

Zi de zi, specialiștii ABA Banat monitorizează evoluția debitelor de pe cursurile de apă din arealul Banatului, iar situația hidrologică poate fi consultată zilnic, online, pe pagina web : http://banat.rowater.ro/, rubrica „Situație hidrologică”, precizează reprezentanții Compartimentului Relații cu Presa al Administrației Bazinale de Apă Banat.

foto: ABA Banat

Lorena POENARU

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei