1.7 C
Reșița
duminică, 27 noiembrie 22

Dar ce vină avem noi?

De când a început criza în Ucraina, prin atacul rușilor asupra acestei țări, a dispărut virusul. E drept că mai sunt cazuri, pe ici pe colo, dar regula e simplă: cu cât ești mai aproape de zona de conflict, cu atât virusul dispare mai repede.

Hmm, ciudat, dar nu despre asta vreau să vorbesc. Aș semnala mai degrabă o altă problemă ce ne va afecta mai ceva decât virusache. Va distruge economiile mai puțin potente din lumea întreagă și va face mai mulți morți decât pandemia și războiul luate la un loc.

Criza petrolului. Nu, nu e o glumă și cu siguranță ați observat că prețul carburantului la pompă crește de la o zi la alta. La noi e 8 lei acum la multe din benzinăriile din țară și sunt semne că va crește. În țările occidentale a trecut deja de câteva zile de 2 euro, ba a ajuns la 2,2 euro.

spot_img

Prețurile petrolului au crescut ieri cu peste 6%, după deciziile Statelor Unite şi Marii Britanii de a interzice importurile din Rusia, care au potențialul de a agrava perturbările de pe piața mondială a energiei, statul rus fiind al doilea mare exportator de țiței din lume. Piața petrolului a crescut cu peste 27% de la începutul lunii martie, pe măsură ce invazia rusă a Ucrainei s-a intensificat, iar Statele Unite şi alte țări au aplicat mai multe sancțiuni menite să paralizeze economia rusă.

Unde suntem noi în această ecuație? Păi…niciunde. Asemeni altor țări cu o economie fragilă, dependentă de materiile prime și produsele țărilor puternic industrializate, nu contăm decât ca piață de desfacere pentru produsele lor, din ce în ce mai scumpe și parcă, pe zi ce trece, tot mai proaste calitativ.

Dacă nu se va soluționa rapid acest conflict, gata, gata să devină o a treia conflagrație mondială, prețurile vor exploda mai mult decât o fac acum. Producătorii sunt dependenți de petrol; transportatorii se vor bloca din cauza tarifelor la pompă, magazinele se vor goli încet, încet și abia atunci se vor simți cu adevărat consecințele conflictului dintre Ucraina și Rusia.

La toate acestea se adaugă criza grâului de panificație, a gazului metan, a energiei electrice și tabloul este gata. Ne îndreptăm spre o spirală inflaționistă din care nu știu cum vom putea ieși. Gândiți doar cu cât au crescut pensiile și salariile în ultimul an și comparați-le cu creșterea prețurilor care, încă mai sunt acceptabile la ora actuală.

Dacă înaintea începerii conflictului ruso-ucrainean prețul barilului de petrol era situat pe piețele internaționale undeva la 95 – 97 de dolari, interdicțiile de import ar putea duce la creșterea prețurilor petrolului la nivel mondial la 200 de dolari pe baril, au spus analiștii de la compania de consultanță Rystad Energy din Oslo.

Sursă foto: realitateamd

Dan AGACHE

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

  1. Simplu. Suntem idioții utili ai Europei. Înghițim rahatul tuturora, nu ripostam, ne dăm deștepți pe social-media, asta este popor de cretini cu creiere spălate, ne uităm
    la televiziuni de cacao care îți arată cum poți să fi tâmpit zi după zi, lună de lună, an după an.Doar idioții fără vină cer să se facă, la naiba odată, lumină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei