fbpx
-7.3 C
Reșița
marți, 07 februarie 23

Dar din Dar se face Rai: donează și tu pentru o familie necăjită din Caraș-Severin sau din Timiș!

Asociația Acasă în Banat derulează și anul acesta campania „Dar din dar”, prin care vine în sprijinul familiilor aflate în situații dificile. Peste 1.000 de familii din peste 100 de localități din Banat au primit în ultimii un ajutor în cadrul acestei campanii.

Știați că sunt multe familii în satele din Banat care nu au ce pune pe masă? Că avem bătrâni care se culcă flămânzi pentru că au pensii de mizerie și nu mai au pe nimeni? Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, putem ajunge la ei pentru a le aduce un mic ajutor și un strop de speranță”, transmit reprezentanții asociației.

Cei care doresc să contribuie pot face o donație în contul Asociației Acasă în Banat, menționând numele campaniei: Dar din Dar sau pot oferi pachete cu alimente în termen de valabilitate. De asemenea, companiile care doresc să ne susțină pot face sponsorizări de până la 20% din impozitul pe profit.

spot_img

Voluntarii asociației Acasă în Banat vor achiziționa din banii donați alimente de bază neperisabile, în special conserve de carne, legume, dar și ulei, zahăr, făină și orez, fructe, cartofi, dar și produse de igienă și câteva dulciuri.

„În fiecare an oferim nu doar alimente, ci și bucurie și speranță pentru că multor oameni singuri le călcăm pragul, îi ascultăm, le spunem o vorbă bună. Mergem în sate mai greu accesibile din Timiș și Caraș Severin și ajungem la oameni care chiar au nevoie, la bătrâni abandonați sau la copii care se bucură de o bucată de ciocolată în prag de Crăciun. Dar din dar e o campanie de suflet, pentru că le arătăm multor oameni și familii că nu au fost uitați, că vrem să aibă o masă puțin mai bogată, de sărbători”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

Revolut: 0748918091

PayPal: acasainbanat@gmail.com

Karina TINCUL

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei