„Vânzarea băuturilor energizante către minori va fi interzisă!”, afirmă cu tărie deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.
Inițiativa privind interzicerea comercializării sau oferirea cu titlu gratuit de băuturi energizante minorilor îi aparține colegului de partid, Alfred Simonis, care depus, luni, un proiect legislativ în acest sens.
Vânzarea sau oferirea de băuturi energizante minorilor se pedepsește cu amendă de la 100 la 500 de lei, iar dacă fapta se repetă, se dispune măsura suspendării activității între 10 și 30 de zile.
Deputatul Silviu Hurduzeu a precizat că, potrivit proiectului, „băuturile energizante conțin de regulă cantități foarte mari de cofeină și alte substanțe care sunt extrem de nocive pentru copiii care sunt încă în dezvoltare.
Din acest motiv, propunem ca aceste băuturi să aibă același tratament ca băuturile cu alcool. Această abordare există deja și în alte state. De exemplu, în SUA, asociațiile de medici și de părinți fac demersuri pentru reglementare similară ca cea propusă de PSD în România!”, a menționat deputatul PSD Silviu Hurduzeu.
Lorena POENARU
De exemplu, în SUA, asociațiile de medici și de părinți fac demersuri pentru reglementare similară ca cea propusă de PSD în România!
–
Red Bull sau Red Bullet?
Excelentă ideie!