De sărbători, cadouri mai speciale pentru bocșenii nevoiași

Perioada sărbătorilor de iarnă ne face să acordăm mai multă atenție celor din jurul nostru și în special celor năpăstuiți de soartă, care nu-și pot permite prea multe bucurii nici măcar în preajma lor. Mulți dăruiesc tot felul de cadouri, de la dulciuri la haine, încălțăminte și alte bunuri de strictă necesitate.

Dar cadourile pot lua și altă formă, mai specială.

Ce pot să fac să ajut și eu oamenii săraci, cu dizabilități sau prea în vârstă ca să se deplaseze, care nu-și permit prea multe? Cam așa au gândit doi tineri bocșeni, hair-styliști, din Bocșa.

Este vorba despre Rafael Szusz și Bogdan Apreutesei, care doresc să facă bine, pe măsura puterilor lor. Și au hotărât că pot să-i ajute pe cei ce nu își permit să meargă la un salon să se tundă.

Așa că au dat sfoară în țară că începând de luni, 18 decembrie, și până în ajunul Crăciunului, 24 decembrie, vor tunde gratis bărbații și copiii nevoiași, persoanele cu dizabilități sau cele foarte în vârstă din Bocșa, chiar la ei acasă.

Pentru asta au pus la dispoziția celor care își doresc o tunsoare în această perioadă  numărul de telefon 0729603744 pentru rezervări și pentru a lăsa adresa la care cei doi să poată ajunge.

Iată, deci, că ajutorul se poate materializa și în forme mai puțin obișnuite decât cele pe care știm. Iar nouă nu ne rămâne decât să le dorim să ajute cât mai mulți nevoiași care vor arăta mult mai bine de sărbători. Succes!

Daniela TUDOR

Știrile zilei