Deputat Marius Damian: „La mulți ani, tuturor femeilor“!

Ziua Internațională a Femeii, 8 martie, constituie un prilej pentru deputatul PSD de Caraș-Severin, Romulus – Marius Damian, ca, de la tribuna Camerei Deputaților a Parlamentului României, să se adreseze tuturor femeilor din România. În alocuțiunea sa de astăzi, deputatul cărășean a afirmat:

„Doresc să le adresez un călduros LA MULȚI ANI tuturor femeilor! Doamnelor, domnișoarelor, mamelor, astăzi este o zi în care să fiți sărbătorite, apreciate și iubite!

8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, la început denumită Ziua Internaţională a Femeilor Muncitoare, era inițial un eveniment care marca drepturile obţinute de femei în plan economic, politic şi social. În data de 8 Martie 1857, la New York, muncitoarele de la fabricile de textile au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva condiţiilor inumane de muncă şi a salariilor foarte mici. În data de 8 Martie 1908, 15 mii de femei au mărşăluit la New York, cerând să le fie micşorată ziua de muncă, salarii mai bune, dreptul la vot şi încetarea exploatării copiilor pentru muncă. În data de 19 martie 1911, Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. În acea zi, peste un milion de bărbaţi şi femei au ieşit în stradă pentru o serie de revendicări. În anul 1977, Organizaţia Natunilor Unite şi-a asumat responsabilitatea pentru adoptarea unei zile internaţionale a femeii.

În prezent, ziua de 8 martie este mai mult o ocazie în care bărbații le arată femeilor recunoașterea și aprecierea lor, însă nu trebuie să uităm de problemele cu care se confruntă femeile în ziua de azi, să le conștientizăm și să le dezbatem, pentru a găsi soluții și a schimba mentalități. Lupta pentru egalitatea de gen este un obiectiv important, fiindcă femeile încă se confruntă cu abuz, violență domestică, cu discriminare financiară, la locul de muncă, cu lipsa accesului la oportunități, la educație, sănătate, cu discriminare în diverse domenii și sectoare ale societății.

Profit de această ocazie pentru a le ura tuturor femeilor din România, dar și româncelor și femeilor de pretutindeni un sincer și călduros La mulți ani! Doresc să le mulțumesc pentru tot ceea ce fac zi de zi și să le asigur de recunoștința și respectul nostru!“

 

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. 8 Martie – sărbătoare profund comunistă

    Dar ce poți să ceri de la un deputat peeseedee, care n-are habar de istorie, dar care-și mărește sumele forfetare la 7000 ron pe lună ?

    Ne mai și ține „lecții” de istorie. Probabil din ce-și amintește el că a citit pe google.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei