Declarată recent localitate de interes turistic, comuna Berzasca, aflată în Clisura Dunării, în imediata vecinătate a unor localități din Serbia, va avea parte de mai multe proiecte transfrontaliere. Două dintre acestea au fost deja depuse la începutul acestei luni. Primul este pe parte de sănătate, în parteneriat cu administrația din Golubăț, și prevede achiziționarea și dotarea unui cabinet mobil de medicină de familie și telemedicină. Concret, medicul de familie se va deplasa în localitățile învecinate, unde va asigurtă consultații, tratamente, chiar și analize, iar, în funcție de specialitatea sa, aceste date se vor interpreta fie de el, fie de medici parteneri, specialiști de la unități spitalicești din țară.
„Este un proiect în oglindă, atât la noi, cât și la Golubăț. Sperăm ca prin aceasta să aducem un plus valoare actului medical în comuna Berzasca, și nu numai“, a precizat, pentru Reper24, edilul din Berzasca, Petru Furdui.
Celălalt proiect transfrontalier este tot în parteneriat cu localitatea Golubăț din Serbia. „Este depus pe mediu, pentru achiziția unor utilaje care să ecologizeze malurile Dunării, golfurile, unde, pe timp de vară, se produce iarbă, ce reduce cantitatea de oxigen necesară peștilor. Pe de altă parte, această vegetație ce crește în Dunăre obstrucționează agrementul pe apă, în perioada estivală“, a precizat Petru Furdui.
Prin acest proiect va fi achiziționat un utilaj plutitor care cosește iarba, o încarcă pe propria carenă, după care aceasta se descarcă la mal. Cel de-al doilea utilaj este o draglină, cu pompă de absorbție a mâlului din zona de golfuri, pentru a adânci apa și a nu se mai reface vegetația în exces.
„Fiind un proiect transfrontalier, sârbii iau draglina, iar noi luăm cositoarea. Ei au cea mai mare problemă cu mâlul. Utilajele vor fi transmisibile între cele două localități partenere în acest proiect, Berzasca din România, respectiv Golubăț din Serbia“, a adăugat primarul Petru Furdui.
Valoarea celor două proiecte este de 800 de mii de euro, respectiv puțin peste un milion de lei pentru cele două utilaje de întreținere a malurilor Dunării, iar, pentru partea de medicină aproximativ 600 de mii de euro, la comun pentru cele două localități situate de o parte și de alta a Dunării.
Dan AGACHE

















