Primul edificiu din spaţiul culturii române actuale, ridicat pentru a găzdui montări de spectacole teatrale şi muzicale, Teatrul Vechi din Oraviţa, care poartă azi numele lui Mihai Eminescu, va fi pus, în sfârșit, în valoare.
Deși lucrările de restaurare a clădirii-bijuterie au fost întârziate, la sfârșitul anului se pare că vor fi finalizate. Pe șantier a avut loc o întâlnire de lucru, la care au participant reprezentanți ai proiectantului, constructorului, dirigintele de șantier, consilieri locali și primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu.
„Deși implementarea proiectului de conservare, restaurare și dotare a înregistrat întârzieri, mai ales din cauza faptului că intervențiile asupra monumentelor istorice de clasă A, așa cum este clădirea teatrului, necesită avizul Ministerului Culturii, în urma evaluării stadiului lucrărilor, am primit asigurări că acestea vor fi finalizate până la finalul anului“, a afirmat primarul Dumitru Ursu.
La finalizarea lucrărilor, a căror valoare depășește 10 milioane de lei, bani europeni, Teatrul „Mihai Eminescu„ urmează să fie inclus în circuitul turistic.
„În perioada imediat următoare, va fi scoasă la licitație achiziționarea dotărilor interioare ale teatrului, ceea ce înseamnă că suntem tot mai aproape de a reda edificiul publicului, la strălucirea de altădată. De asemenea, pe lângă restaurarea și conservarea Teatrului „Mihai Eminescu”, care va fi inclus în circuitul turistic local, regional și național, investiția mai cuprinde și amenajarea parcului din fața teatrului“, a precizat edilul.
Teatrul din Oravița nu a căpătat notorietate doar pentru este copie la scara 1/6 a teatrului vechi din Viena, demolat între timp. Numele său este legat și de personalitatea poetului Mihai Eminescu, prezent aici cu trupa de actori Mihail Pascaly, în 1868, și de personalitatea compozitorului George Enescu, care a concertat aici în 1931.
Dan AGACHE