Deputatul USR de Caraș-Severin, Andrei Plujar, salută primii pași legislativi în lupta împotriva jocurilor de noroc, dar avertizează că bătălia este departe de a fi câștigată. Acesta îndeamnă autoritățile locale din județ să profite de noile pârghii legale pentru a scoate „flagelul păcănelelor” din comunități.
„Este un subiect pentru care USR se luptă de patru ani în Parlamentul României. Acum patru ani, Diana Stoica, Sebastian Cernic și Filip Havârneanu au început lupta cu păcănelele, acest flagel care a distrus foarte multe vieți în România. Și iată că după patru ani, prin ordonanța de urgență a Guvernului, care lasă la latitudinea UAT-urilor mai mari de 15.000 de locuitori, să hotărască dacă vor mai reînnoi sau nu autorizația de funcționare a păcănelelor”, a precizat Andrei Plujar, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Reșița.
Andrei Plujar a evidențiat faptul că semnale pozitive vin deja din principalele orașe ale județului. În timp ce Primăria Reșița a făcut deja pași în această direcție, la Caransebeș, consilierul local USR Dragoș Curelea a depus oficial un proiect de hotărâre în acest sens.
„Sperăm că vom reuși să ne protejăm copiii, în primul rând elevii, pentru că această dependență pornește de la vârste fragede. Sunt convins că toți avem un prieten sau o cunoștință care a trecut prin astfel de drame”, a declarat deputatul.
Unul dintre principalele argumente ale celor care susțin industria jocurilor de noroc este cel al încasărilor la buget. Plujar demontează însă această „capcană” economică, explicând că profiturile uriașe ale sălilor de jocuri sunt, de fapt, resurse financiare extrase din consumul de bunuri și servicii utile.
„Vreau să încurajez toate UAT-urile să nu pice în capcana faptului că se vor pierde bani de la economia locală sau că statul va avea de suferit. E adevărat, sunt niște impozite pe jocuri de noroc care sunt ceva mai măricele, însă tot acești bani care se duc în industria jocurilor de noroc sunt bani ai românilor, care cu siguranță i-ar cheltui în economia națională reală, i-ar cheltui pe altceva. Iar din punct de vedere social, cred că este foarte important să protejăm tinerii, să protejăm dependenții care se luptă cu această boală cu această adicție”, a mai afirmat Plujar.
Karina TINCUL


















