Guvernul României a aprobat actualizarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, precum și majorarea alocației zilnice de hrană, măsuri care vor avea un impact direct asupra beneficiarilor aflați în evidența DGASPC Caraș-Severin, începând cu anul 2026, după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.
Astfel, alocația zilnică de hrană va crește de la 22 de lei la 32 de lei pentru toate categoriile de beneficiari ai serviciilor sociale coordonate de DGASPC Caraș-Severin, respectiv copii aflați în sistemul de protecție specială, persoane adulte cu dizabilități, persoane vârstnice și alte categorii vulnerabile. Măsura vine în contextul creșterii costurilor de trai și are ca obiectiv principal asigurarea unor condiții decente de îngrijire și sprijin.
În ceea ce privește serviciile sociale destinate copiilor, standardele de cost au fost majorate, la nivel național, cu o creștere medie de aproximativ 44%. De aceste majorări vor beneficia și copiii aflați în centrele de zi, centrele rezidențiale, centrele de tip familial, precum și mamele și copiii găzduiți în centrele maternale aflate în structura DGASPC Caraș-Severin.
De asemenea, pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități, standardele de cost au fost actualizate cu aproximativ 39%, măsura aplicându-se atât serviciilor rezidențiale, cât și celor de zi și locuințelor protejate gestionate sau monitorizate de DGASPC Caraș-Severin.
Pentru persoanele vârstnice aflate în îngrijirea DGASPC Caraș-Severin, noile standarde de cost sunt diferențiate în funcție de gradul de dependență, includ explicit cheltuielile cu asistenții sociali și sunt concepute pentru a încuraja dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu și a centrelor de zi.
Totodată, standardele de cost pentru serviciile destinate victimelor violenței domestice au fost majorate cu peste 45%, măsură care va contribui la îmbunătățirea sprijinului oferit beneficiarilor acestor servicii prin intermediul DGASPC Caraș-Severin.
Alocația zilnică de hrană nu mai fusese actualizată din anul 2022, iar standardele de cost rămăseseră la nivelul anului 2023. Noile măsuri vor permite DGASPC Caraș-Severin să utilizeze mai eficient fondurile publice și să asigure servicii sociale de calitate, adaptate nevoilor reale ale persoanelor vulnerabile.
Lorena POENARU

















